HRC inseamna SUA si cele mai placute clisee ale lor: de la hamburgeri la cultul personalitatii, entuziasm si molipsitorul zambet larg pe buze. "Love all, serve all" nu e un slogan tocmai... hard, dar nici Hard Rock Cafe nu e tocmai o cafenea. Sau nu numai.
Probabil ca fanii metal ar stramba din nas intr-un astfel de loc. Atmosfera e mult "prea" pozitiva pentru ei, nu e nici 100% rock, nici "hard", dar e un loc unde te poti simti bine. Si rezolva problema unui spatiu unde poti veni doar sa mananci, doar sa bei, sa asculti muzica (live din cand in cand), doar sa te uiti pe pereti sau toate acestea la un loc. Iar faptul ca promite concerte periodice si e construit in jurul unor staruri si obiectele lor devenite suvenir e unic.
Personal, ideea de cafenea-muzeu nu ma incanta, iar perspectiva de a-mi petrece o intreaga seara cu ochii la o pereche de pantaloni (de trening) agatati pe perete (ceea ce s-a si intamplat), oricui ar fi apartinut ea, ma ingrijoreaza inca. Noroc ca la HRC sunt o multime de alte suveniruri mai interesante care stau suspendate pe pereti si daca aveti noroc poate veti sta cu ochii la chitara lui Lennon sau a lui Bruce Springsteen, la un disc sau macar un costum intreg, precum cel al lui Rod Stewart. In orice caz merita sa faceti turul de onoare al salii (foarte mare, de 200 de locuri) pentru a le vedea pe toate - mai toti cei care vin aici fac asta la un moment dat.
Interiorul e al unui restaurant ceva mai intunecos sau al unui bar mai luminos, cu mobilier din lemn, simplu si de bun-gust, LCD-uri oriunde te uiti, lumini prietenoase (lampile sunt niste tobe colorate transparente). De altfel "prietenos" e cuvantul de ordine. Chelnerii sunt prietenosi (ba chiar suspect de entuziasti - ii banuiesc ca sunt alesi, ca animatorii, in functie de energia pe care o transmit), decorul e prietenos, mancarea e prietenoasa. Meniul pare facut asa i
