Daca generatia milenarista nu l-ar fi avut pe Marius Ianus, un ideal troublemaker publicitar, neindoielnic ca ea ar fi fost, astazi, la fel de "cunoscuta" precum Constantin Acosmei. De peste un deceniu, acest poet straniu se lafaie intr-un underground provincial, publicandu-si acelasi titlu tot la edituri obscure. Dupa faimoasa Editura Pan din Iasi, dupa celebra Vasiliana din aceeasi urbe, a venit randul mai titratei Vinea sa editeze Jucaria mortului a lui Acosmei.
Placheta, in interior, are mai mult spatii albe decat siruri de versuri; si se citeste, in mod normal si la o viteza medie de lectura, in jumatate de ora. Nu mai mult. Dupa ce ai citit-o insa, te freci la ochi, iti masezi usor tamplele si o iei de la inceput. Dupa care o lasi deoparte. Si o reiei a doua zi, trecand prin aceleasi file mai mult albe decat tiparite si mai degraba comune decat poetice. N-as vrea sa se creada ca am facut o fixatie fetisista pentru Jucaria... lui Constantin Acosmei; dar nici n-as fi crezut ca mai este posibil un continuator necrispat al lui Bacovia, tocmai in acest ultim deceniu al turbulentelor si revolutiilor literare.
In fapt revolutia lirica, si in cazul marelui model, si in cel al bibliografului barbos de la Iasi, exista. Ea nu contesta nimic la suprafata si nu distruge, cu o retorica a penalizarii, formulele consacrate. In schimb, disloca notiunea de poezie, luandu-i acesteia centrul de greutate si risipindu-l, pulverizandu-l pe toata intinderea textului. Imaginile cardinale si seriile tematice, simbolurile, tropii, rima, ritmul dispar din pagina ca si cum si-ar fi dovedit tot mai mult inutilitatea. Constantin Acosmei se dispenseaza de ele treptat, evoluand dinspre niste "margini" mai conventionale (o rama a tabloului) catre un centru al lirismului prim. Doua sonete deschid si inchid Jucaria mortului, aratand dexteritatea formala a poetului. In alte i
