Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azi încep „Serbările Zăpezii” la Râşnov

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 2 februarie 2008 ·

În acest sfârşit de săptămână, pe Valea Cărbunării din oraşul Râşnov se va desfăşura cea de a patra ediţie a „Serbărilor Zăpezii”. Principalele atracţii vor fi concursurile de biatlon, sărituri cu schiurile sau schi alpin, susţinute de sportivii de la Clubului Şcolar Sportiv Dinamo Râşnov, dar şi concursul patrulelor de veterani. Acest concurs constă în formarea unor patrule alcătuite din cinci persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 82 de ani, fiecare patrulă având câte un reprezentant din categorii de vârstă diferite, care vor trebui să parcurgă două tururi de câte doi kilometri, fiecare pe schiuri de biatlon, la final urmând a fi premiate doar echipajele care au trecut linia de sosire cu toţi membrii. Elevii şcolilor generale din Râşnov vor putea participa apoi la diverse întreceri de săniuş, precum şi la alte probe surpriză pregătite pentru ei. În ambele seri, râşnovenii şi turiştii vor avea parte şi de altă distracţie. Probele sportive vor începe de la orele 14.00, în ambele zile, iar spectacolele vor fi de la orele 16.00. În după-amiaza şi seara zilei de sâmbătă vor concerta Mioara Velicu, Alina Sorescu, JAAR Project, Ba Da Ba Nu şi Mădălina Manolache, iar în ziua de duminică vor putea fi urmărite concertele Andreei Bălan, Luciei Dumitrescu şi trupei Music Impact. Prezentatoarea spectacolelor va fi Teo. „Serbările Zăpezii cuprind una dintre cele mai vechi şi atractive probe, cea a patrulelor de veterani. Toată lumea ştie că râşnovenii sunt pasionaţi ai sporturilor de iarnă, rezultatele elevilor de la Clubului Şcolar Sportiv Dinamo Râşnov fiind o dovadă în acest sens”, ne-a declarat primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea. În acest sfârşit de săptămână, pe Valea Cărbunării din oraşul Râşnov se va desfăşura cea de a patra ediţie a „Serbărilor Zăpezii”. Principalele atracţii vor fi concursurile de biatlon, sărituri cu schiurile sau schi alpin, susţinute de sportiv

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum o ora
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 45 minute
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 3 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 6 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 6 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 5 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

26°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

20°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°