De câţiva ani realizez pentru Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi un ONG american un studiu despre capacitatea presei din România de a rezista presiunilor politice sau economice. Pe scurt, ideea este că adunăm anual un grup de ziarişti, experţi media, oameni din publicitate şi ONG-uri şi îi rugăm să comenteze situaţia României, pe o listă de vreo 40 de indicatori, care variază de la legislaţie la stabilitatea economică a presei.

Scriind acest raport în fiecare an din 2003 încoace am observat o tendinţă uşoară de stabilizare, un progres anual minor, dar constant. Anul acesta, discuţiile din cadrul grupului au fost parcă mai deprimante ca niciodată. Notele pe care le-a primit România în 2007 au scăzut dramatic până la niveluri similare celor din vremea guvernului Năstase, când ne plângeam toţi că stătea Dorina Mihăilescu cu monitorizările pe capul nostru şi suna pe unde apuca pentru a nu mai fi invitaţi băieţii care îl enervau pe „domnu’ primu’ ministru“. Nu m-aş fi aşteptat în ruptul capului ca la primul raport după intrarea în UE să consemnez un regres atât de puternic. Şi nu este studiul CJI singura cercetare care constată înrăutăţirea situaţiei României. Tocmai a fost dat publicităţii studiul anual al organizaţiei Global Integrity (GI). Acesta este un instrument internaţional comparativ despre corupţie, concurent al celebrului Index al Percepţiei, realizat de Transparency International. Este şi mai bun, după părerea mea, pentru că măsoară gradul de pregătire al statului de drept pentru a face faţă corupţiei. Mă aşteptam ca la percepţie să stăm foarte prost (românii consideră că ţara lor e mai coruptă decât consideră cubanezii sau cei din Republica Moldova, ceea ce spune mai multe despre aşteptările înşelate decât despre starea de fapt; îmi închipui că săracii cubanezi au altele mai importante pe cap decât să se plângă de corupţie). Dar studiul GI nu