Investigatiile efectuate de Inspectoratul de Politie Judetean Tulcea au dovedit ca un craniu descoperit in urma cu doua saptamani de un padurar, in padurea Luncavita, apartinea unui tulcean, in varsta de 36 de ani, din localitatea Slava Rusa, care a disparut la inceputul lunii noiembrie 2007, transmite corespondentul ROMPRES. La 29 ianuarie, lucratorii Serviciului Investigatii Criminale impreuna cu cei ai Inspectoratului Judetean de Jandarmi Tulcea au efectuat scotociri in padurea Luncavita, ocazie cu care au fost identificate celelalte obiecte de imbracaminte ale persoanei disparute. Barbatul lucra ca paznic la un depozit de lemne, iar hainele ridicate de politisti de la fata locului au fost identificate de colegii de munca ai persoanei in cauza ca apartinandu-i. "Ultima oara, persoana disparuta a fost vazuta de colegii de munca. Craniul nu prezinta leziuni sau fracturi osoase, motiv pentru care cercetarile continua pentru lamurirea tuturor circumstantelor disparitiei tulceanului", a precizat purtatorul de cuvant al Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ), Daniela Condrea. Se pare ca barbatul, in stare de ebrietate, a intrat in soc hipotermic, el cazand in cele din urma prada animalelor salbatice din padurea Luncavita. Scris de: {autor}RMP{/autor} Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Investigatiile efectuate de Inspectoratul de Politie Judetean Tulcea au dovedit ca un craniu descoperit in urma cu doua saptamani de un padurar, in padurea Luncavita, apartinea unui tulcean, in varsta de 36 de ani, din localitatea Slava Rusa, care a disparut la inceputul lunii noiembrie 2007, transmite corespondentul ROMPRES. L