Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii municipiilor sar la gâtul Guvernului

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 2 februarie 2008 ·

Asociaţia Municipiilor din România va demara, în cursul acestei săptămâni, discuţii cu grupurile parlamentare în cadrul unui demers politic pentru revenirea la forma iniţială a Codului Fiscal prin care jumătate din taxa pe tranzacţiile imobiliare ar reveni administraţiilor locale. Adriean Videanu (foto dreapta), primarul Bucureştiului şi preşedintele Asociaţiei, a declarat la finalul şedinţei Consiliului Director al organizaţiei, care a avut loc vineri la Braşov, că „am decis să angajăm o casă de avocatură care să ne reprezinte într-un demers juridic care va fi demarat în cazul în care demersul politic nu va da rezultate”. „Toţi primarii municipiilor vor face demersuri pe lângă parlamentarii din toate formaţiunile reprezentate în Parlament pentru ca această taxă să revină la bugetele locale. Guvernul a pornit de la premisa că autorităţile locale termină anul financiar cu buget excedentar, dar asta se întâmplă pentru că prin lege administraţia locală nu îşi poate prevedea un deficit bugetar. Dacă vor să nu mai încheiem cu excedent bugetar să ne dea posibilitatea prin lege să avem un deficit bugetar. Dar până atunci aşa se va întâmpla mereu, vom avea excedent bugetar”, a replicat Videanu. Acesta a mai adăugat că guvernanţii nu au găsit o altă soluţie pentru a-şi acoperi „găurile bugetare” decât din bugetele locale.

Bucureştiul ar pierde 200 de milioane de lei, Braşovul 25 de milioane

„Am făcut un calcul şi reiese că bugetele locale ar pierde între 5 şi 7% dacă modificarea Codului Fiscal va fi menţinută”, a apreciat preşedintele Asociaţiei Municipiilor. Anul trecut, din taxa pe tranzacţiile imobiliare s-au adunat la bugetul Bucureştiului aproximativ 120 de milioane de lei, în timp ce anul acesta este prognozat a se încasa peste 200 de milioane de lei. În acelaşi timp, la Braşov s-au încasat din taxa pe tranzacţiile imobiliare aproximativ 18 milioane d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat la DNA în urma plângerii făcute de un om de afaceri

Ziare.com acum 27 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, 23 mai, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediu

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

VIDEO Ciolacu, către bugetarii nemulțumiți că „muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”: Putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor. „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament,

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 54 minute
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum 54 minute
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 2 ore
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Despăgubirea primită de familia lui Michael Schumacher după publicarea unui fals interviu cu multiplul campion din Formula 1

HotNews acum 27 minute
​Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri în valoare de 200 de mii de euro din partea publicației Die Aktuelle, cea care a publicat un fals interviu cu multiplul campion din Formula 1, informează BBC. Respectivul material a fost generat d

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum o ora
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum o ora
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°