Ne-a enervat prostia organizatorilor Balului bobocilor de la un liceu gălăţean, care le-au pus pe concurente să deseneze cu un "spray în flăcări", şi astfel o elevă a fost incendiată.
Model de termopan, strâmb, modern...
Vineri seară, stelistul Habibou a driblat moartea. Norocul lui! Ne enervează că oamenii de fotbal din ţara noastră n-au înţeles nimic din tragediile petrecute pe gazoanele din România în ultimii ani. S-a uitat prea repede de dispariţia prematură a lui Cătălin Hâldan, dacă oficialii din Ghencea au admis ca la amicalul Steaua – Levski Sofia, disputat undeva în Cipru, să nu fie nici o ambulanţă. Ne enervează mizeria din jurul blocurilor, acolo unde trotuarele şi parcările ţin loc de veceuri pentru câinii de companie. Animalu-i animal, noi înţelegem asta! Dar stăpânul?! Cine ar putea să educe câinii să-şi facă nevoile numai în locurile special amenajate? De ce nu se respectă Hotărârea 243/2005 a Consiliului General al Capitalei, care prevede amenzi între 100 şi 500 RON pentru cei care-şi lasă câinii să-şi facă nevoile pe domeniul public?Ne enervează motivaţiile puerile ale analiştilor economici privind creşterea monedei europene. Nici unul, dar absolut nici unul, nu dă vreo soluţie pentru ieşirea din această criză. Ne-a enervat prostia organizatorilor Balului bobocilor de la un liceu gălăţean, care le-au pus pe concurente să deseneze cu un "spray în flăcări", şi astfel o elevă a fost incendiată. Model de termopan, strâmb, modern...
Ne-a enervat prostia organizatorilor Balului bobocilor de la un liceu gălăţean, care le-au pus pe concurente să deseneze cu un "spray în flăcări", şi astfel o elevă a fost incendiată.
Model de termopan, strâmb, modern...
Vineri seară, stelistul Habibou a driblat moartea. Norocul lui! Ne enervează că oamenii de fotbal din ţara noastră n-au înţeles nimic din tragediil