La numai două zile după ce şi-a oficializat discret relaţia cu fostul model italian Carla Bruni, preşedintele francez Nicolas Sarkozy va pune capăt scurtei perioade de miere pe care şi-a acordat-o pentru a veni astăzi la Bucureşti. Înaintea vizitei oficiale, liderul Franţei a acordat un interviu în exclusivitate pentru EVZ. El vorbeşte despre „prietenia puternică şi veche“ dintre România şi Franţa, despre dorinţa de a dinamiza relaţia cu ţara noastră şi despre interesele comune pe care cele două state le au în interiorul Uniunii Europene. Sursa: ReutersSursa: Rompres
1 /.
Franţa va prezida UE în a doua jumătate a anului.
Mesajul pozitiv la nivel oficial a fost dublat însă de o serie de aluzii venite pe căi neoficiale de la Élysée. Surse din apropierea preşedintelui au declarat că Sarkozy nu va semna niciun contract la Bucureşti din cauza „acuzaţiilor de corupţie aduse în trecut României“ şi că acesta se întâlneşte şi cu preşedintele, şi cu premierul din cauza „situaţiei politice complicate“ de la Bucureşti.
„Numeroase critici au fost adresate în trecut României din cauza nivelului de corupţie; va fi mai bine pentru noi să deconectăm această vizită şi semnarea parteneriatului strategic de orice acord comercial“, a declarat, pentru France Presse, o sursă din cadrul preşedinţiei franceze, explicând de ce sejurul liderului francez la Bucureşti nu va presupune şi semnarea unor contracte comerciale gigant, de tipul celor încheiate în vizitele lui Sarkozy din China sau în ţările din Orientul Mijlociu.
„Tainul“ lui Raffarin
Declaraţia venită „pe surse“ de la Élysée pe această temă nu oferă niciun alt detaliu. Corupţia din România a fost însă o problemă cel puţin incomodă pentru autorităţile franceze în cazul ultimelor mari contracte comerciale semnate cu girul guvernelor de la Bucureşti şi Paris, în cadrul