SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Profesorul D., care a fost martor, în 1953 la incinerarea cărţilor străine din biblioteca oraşului Brăila, mi-a povestit că omul care le punea pe foc, pe un maidan din vecinătatea Grădinii Publice, le selecta pe acelea care îi păreau lui mai importante şi le arunca în flăcări spre sfârşit, când rugul era atât de încins, încât le mistuia imediat. Profesorul D. l-a întrebat pe călăul cărţilor, un om simplu, care păzea primăria noaptea, de ce ardea volumele monumentale şi pe cele legate artistic la urmă, atunci când focul tare le înghiţea pe loc. Acesta i-a răspuns "Să nu se chinuie".
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Profesorul D., care a fost martor, în 1953 la incinerarea cărţilor străine din biblioteca oraşului Brăila, mi-a povestit că omul care le punea pe foc, pe un maidan din vecinătatea Grădinii Publice, le selecta pe acelea care îi păreau lui mai importante şi le arunca în flăcări spre sfârşit, când rugul era atât de încins, încât le mistuia imediat. Profesorul D. l-a întrebat pe călăul cărţilor, un om simplu, care păzea primăria noaptea, de ce ardea volumele monumentale şi pe cele legate artistic la urmă, atunci când focul tare le înghiţea pe loc. Acesta i-a răspuns "Să nu se chinuie".
La căpătâiul defunctei, care, în ciuda bolilor ce-au supărat-o toată viaţa, a dus-o totuşi până la nouăzeci de ani, unul din nepoţi face următoarea remarcă: Prima oară, bunica a murit la şaptezeci şi şase de ani. Şi a ţinut-o tot aşa.
Într-un vagon de metrou pe trei sferturi gol, un pensionar surd vorbeşte la celular cu un prieten, foarte probabil la fel de surd. Din ce strigă în aparat bătrânul de lângă mine înţeleg că e vorba despre întâlnirea la jumătate de secol de la absolvire a unei promoţii de liceeni. Bătrânul o numeşte "nunta de aur a liceului". Jumătatea de dialog pe care o ascult
