Mesajul a fost trimis. Multumesc!

24 de ore de agonie

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 6 februarie 2008 ·

Tânărul care s-a electrocutat la peste 25.000 de volţi şi apoi a căzut de pe un stâlp a murit ieri dimineaţă, după mai bine de 24 de ore de agonie. Constantin Baciu a ajuns la spital mai mult mort decât viu, chiar în prima lui zi de muncă. Tânărul, în vârstă de numai 19 ani, din localitatea Întorsura Buzăului, s-a ales cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Multe dintre organele interne vitale au fost afectate de curentul electric.

Teribilul accident de muncă s-a petrecut, duminică seară, în jurul orelor 19.00. Băiatul lucra la o firmă de pază şi securitate şi trebuia să supravegheze trenurile oprite în depoul CFR Braşov. Tânărul s-a urcat pe un stâlp pentru a vedea mai bine zona, dar s-a apropiat prea mut de cablurile electrice şi astfel s-a electrocutat. Imediat după incident, tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov. Medicii au constatat că arsurile sunt foarte severe, iar suprafaţa corpului afectată era mult prea mare pentru ca organismul să poată rezista. Constantin Baciu a fost internat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă unde s-a aflat sub strictă supraveghere medicală până marţi dimineaţă, când a murit.

Băiatul ar fi

împlinit azi 19 ani

Acum, familia tânărului se pregăteşte de înmormântare. Astăzi băiatul ar fi împlinit 19 ani… „I-am spus să îşi caute un loc de muncă. Eu l-am trimis la serviciu. Dacă ştiam că se va întâmpla aşa ceva nu mai insistam şi mai bine stătea acasă. Era atât de fericit că şi-a găsit de muncă…”, a declarat mama lui Constantin Baciu. În această vară, băiatul plănuia să se însoare. „Am crezut tot timpul că el o să plângă la mormântul nostru, nu noi la mormântul lui. S-a prăpădit atât de tânăr”, a mărturisit cu lacrimi în ochi bunica băiatului mort. Tânărul care s-a electrocutat la peste 25.000 de volţi şi apoi a căzut de pe un stâlp a murit ieri dimineaţă, după mai bine

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 2 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°