Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD susţine că Alianţa PNL - PD a funcţionat la adoptarea bugetului local

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 6 februarie 2008 ·

Preşedintele organizaţiei Municipale a PSD Braşov, Mihai David, a ţinut ieri să remarce faptul că, în opinia sa, la nivelul Consiliului Local a funcţionat foarte bine Alianţa PNL – PD. „Cei de la PNL au avut critici cu referire la bugetul local, dar toţi au votat proiectul de buget. La nivelul municipiului, Alianţa PNL - PD este în picioare”, susţine Mihai David, explicând faptul că cei trei consilieri PSD aflaţi la şedinţa Consiliului Local au votat împotriva bugetului, deoarece aşa a hotărât Comitetul executiv al Organizaţiei Municipale a PSD Braşov. Motivele pentru care s-a luat decizia de a vota împotrivă se bazează, după cum spune Mihai David, în special pe faptul că acest buget „nu are nici o componentă de dezvoltare, ci doar de consum”. În schimb, primarul George Scripcaru spune că numai pe componenta de construcţie de locuinţe, firmele de profil au ce să facă, deci angajează oameni. „Situaţia este foarte simplă. Firmele au de lucru, angajează oameni, care primesc salarii, se plătesc impozite, sunt create locuinţe pentru care apoi se vor plăti alte impozite. Deci creăm plus valoare. Iar la acest proiect de buget au lucrat cel mai mult viceprimarii Gabriel Andronache, care coordonează Direcţia Economică şi Direcţia Fiscală, şi Adrian Gabor. Eu m-am implicat doar în câteva proiecte pentru care am vrut să avem banii asiguraţi. În rest, bugetul a fost elaborat de cei doi viceprimari, cu direcţiile de specialitate. Nu a fost nici o negociere. În plus, David a fost la dezbaterea publică de la Reduta, s-a băgat într-un colţ şi n-a zis nici «Pâs!». Putea să facă propunerile şi să-şi asume şi politic aceste propuneri. Iar dacă este să fim corecţi, atunci domnul David de ce nu ne spune cum este posibil ca la votul pe articole al bugetului consilierii PSD să voteze pentru, iar la votul final să voteze împotrivă”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. Preşedintele orga

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 58 minute
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 40 minute
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 2 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 2 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Avertisment fără precedent al Comisiei Europene la adresa României

Mediafax acum 17 minute
Un nou raport publicat de Comisia Europeană avertizează România cu privire la măsurile insuficiente de a reduce deficitul bugetar, anunţă Ziarul Financiar. Experţii Comisiei Europene consideră că România va încheia acest an cu un deficit de aproape

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 5 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Vremea

București
acum

32°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°