A scrie la centenarul unui om pe care l-ai cunoscut te pune de obicei in situatia de martor aparator al perenitatii sale. Cind am luat interviuri Cellei Delavrancea care se apropia de propriul centenar nu am incercat acest sentiment de crispare, pentru ca, in viata fiind, subiectul nu isi incheiase destinul.
Pe Geo Bogza l-am cunoscut tot incercind sa-i iau un interviu si, paradoxal, stima mea pentru el a crescut tocmai pentru ca m-a refuzat. Mai precis, m-a lasat sa-l imprim pe masivul casetofon Tesla, cu care venisem pregatit, dar punindu-ma sa-i promit ca nu voi transcrie si nu voi publica nimic, nici in revista Cinema, nici altundeva. in apartamentul sau de la etajul sase al blocului din Piata Cosmonautilor („blocul cu o florarie si un magazin de piine“, cum ii placea sa spuna) mi-a spus o lunga poveste despre filmarea, in 1930, pe sesul actualului aeroport Baneasa, improvizat in scena de lupta, a unei supraproductii esuate, Roumanie, terre d’amour, datorate unui francez, Peytavi de Faugères, care voise sa impaneze o melodrama de serie (dragostea pentru o taranca simpla a unui boier reintors de la studiile pariziene) cu episoade din „epopeea nationala“.
in 1971, „epopeea nationala“ devenise o sintagma sacrosancta, sprijinita de „tezele din iulie“. Si atunci, insa, in 1930, luptele dacilor cu romanii, ale dorobantilor cu turcii au mobilizat in lupta batalioane intregi ale armatei, costumate din garderoba Teatrului National. Dar nici o scena de mase n-a mai fost montata de producatorul francez pentru premiera de gala, fapt care a stirnit stupoare la premiera, mai ales ca fusesera incasati bani din bugetul de stat. „Uite asa se va intimpla si cu unii ca B., vor disparea din istorie ca figuratia“, si-a incheiat Bogza amanuntita descriere – pe parcursul citorva ore – a filmarilor, la care participase in calitate de ziarist. („B.“ era un dramaturg de
