Revenirea talibanilor şi retragerea Rusiei din Tratatul Forţelor convenţionale sunt principalele ameninţări în 2008, avertizează raportul IISS.
Renumit pentru rapoartele sale anuale referitoare la principalele tendinţe din securitatea internaţională, institutul atrage atenţia asupra riscului ca Afganistanul să reintre sub stăpânirea talibanilor. Totodată, raportul emis marţi, sub titlul „Balanţa militară în 2008“, indică drept factorcheie al dezvoltării militare în 2008 retragerea Rusiei din Tratatul Forţelor Convenţionale.
Suspecţi de serviciu
Aproape 400 de grupări paramilitare operează actualmente în întreaga lume, iar numărul acestora a crescut cu 10% în ultimul an, relatează agenţia Reuters, citând raportul realizat de institutul londonez. Cu peste 30 de grupări de gherilă fiecare, Irakul şi India sunt cele mai instabile state.
Fost director de operaţiuni al serviciilor secrete britanice, Nigel Inkster, directorul Departamentului ameninţări transnaţionale şi riscuri politice din cadrul IISS, indică drept principală ameninţare o mişcare a talibanilor pakistanezi, Tehrik-a-Taliban. Condusă de Baitullah Mehsud, membru al unui trib paştun, gruparea acţionează în Waziristan, la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan. Mehsud şi adepţii săi sunt principalii suspecţi ai asasinării liderului opoziţiei pakistaneze Benazir Bhutto, dar şi pentru organizarea mai multor atentate sinucigaşe în Pakistan.
Intruşi periculoşi
Raportul IISS relevă că Marea Britanie şi Statele Unite găzduiesc o largă varietate de grupă ri care pot recurge oricând la violenţă pentru a-şi atinge scopurile ideologice şi politice declarate. Pe lângă temuta IRA, în Marea Britanie a prins rădăcini şi al-Muhajiroun, un grup islamist înfiinţat în 1996. Dincolo de Ocean, ameninţările sunt reprezentate de 18th Street Gang, o grupare