Dintre fostele capitale ale republicilor si regiunilor componente ale ex-Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, Skopje este oglinda cea mai fidela a creuzetului balcanic, a acelei mixturi culturale, etnice, religioase, ramasa de neinteles pentru marile puteri ce decid asupra acestei palme de pamant numita Balcani. Locuitorii din Skopje (sau Scupi sau Ushkup) - incepand din 1991 capitala a Republicii Macedonia (nume constitutional al tarii recunoscut de Turcia) sau a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei - FYROM - (nume sub care tara este recunoscuta de Grecia) vorbesc limba macedoneana si folosesc alfabetul kirilic, dar inevitabil stiu sarbo-croata (fosta limba oficiala in ex RSFI), albaneza (datorita importantei minoritati), bulgara, greaca, turca si desigur engleza (data fiind dislocarea inca din 1998 a unor importante structuri NATO). Fostele stapaniri bizantine, otomane, sarbe, bulgare mai mult sau mai putin efemere au lasat urme puternice in profilul orasului brazdat de raul Vardar, la fel ca si devastatorul cutremur de pamant din zorii zilei de 26 iulie 1963.
Daca fortareata Kale ce domina inca din secolul VI malurile raului Vardar sau ulitele cu zeci de magazine de bijuterii de aur din vechiul bazar par a fi imune la prefaceri, dupa recunoasterea independentei republicii in 1991, in centrul Skopje a aparut statuia Maicii Tereza, iar pe muntele Vodno ce domina orasul, o imensa Cruce luminata noaptea. Monumentul lui Agnes Gonxha Bojaxhi, celebra calugarita misionara, laureata a Premiului Nobel pentru pace din 1979 si nascuta in 1910 chiar in Skopje intr-o familie de albanezi catolici, marcheaza tocmai acest loc de nastere, impreuna cu o placa incastrata in pavajul din zona centrala a orasului. Atentia si recunoasterea acordate Maicii Tereza, aceasta autentica misionara a caritatii si a pacii, sunt oarecum paradoxale fata de mediul de securitate
