Vântul
Bocet de apă disperată -
marea aprinde ruguri în adîncuri
întind mîna după o rază
Păianjenul crede că e pentru urzire
Se-aude respiraţia oglinzilor
înfiorate de nori purtaţi
cu privirile tale
Peste Panorama Borodino
Mă atinge cineva care a stors seve
în Piaţa Roşie
sau sînt instalaţiile electrice
care au folosit firele de păr
în locul sîrmei?
Dinţii-s de lapte
Pasărea zboară cu pleoapele mele-aripi
Flutur braţele spre stol
ca şi cum aş fi vîntul
ce-l împinge
Ca şi cum
Ca şi cum eu sînt şi izvorul
şi marea în care se varsă
Ca şi cum prin Orologiul "Păun" din
Ermitaj
ar trece trenul cu unghiile negrilor
Ca şi cum m-aş acoperi cu mine
cînd mi-e frig de mine
Ca şi cum aş avea soarele ascuns
în buchetul lui Caravagio din "Le joueur
de luth"
Ca şi cum aş fi arşiţa potolită de tine
cînd semeni cu un regesc cimitir
Ca şi cum aş fi semnul egal
între viaţă şi povară
Ca şi cum n-ar fi permisă călătoria
în trăsuri pentru pasărea paradisului
Ca şi cum ziua fulguie funingine
din cruciadele în care am murit
iar noaptea crini evadaţi din "Le Bois
sacré" a lui Denis
Ca şi cum aş fi fagurele
în care toamna adună miere
din "Le Buisson" pictat de Van Gogh
Ca şi cum aş fi făcută ferfeniţă
de foarfeca picioarelor
Ca şi cum aş descifra
cartea scrisă cu vîrful salciei
Ca şi cum în compartimentul meu
ai fi numai tu călător
Ca şi cum verdele pinului lui Cézanne
e negru în zi mohorîtă
Ca şi cum te-ai desprinde
dintr-o lumină mătăsoasă
Ca şi cum te-ar dezmierda
ochii mulţimii prezente la dez
