Una dintre primele catastrofe fero-viare romanesti, produse in perioada interbelica pe linia Ploiesti-Buzau, a avut ca rezultat o ancheta-maraton, cu o concluzie mai mult decat originala : singurul vinovat pentru ciocnirea a doua trenuri era acarul Ioan Paun, din comuna Vintileanca. De fapt, dedesubturile acestei afaceri ar fi dus, potrivit presei vremii, la niste oficialitati cu greutate care, insa, au scapat basma curata datorita acarului Paun. La iesirea din penitenciar, dupa ani grei de inchisoare, Paun ar fi fost cu greu convins de un avocat sa-si ceara leafa restanta de la C.F.R., prin intermediul justitiei. Procesul a fost castigat la o luna dupa ce Ioan Paun schimbase definitiv macazul, trecand in lumea celor drepti.
In 1923 nu exista D.N.A., dar daca ar fi existat, am mai fi stiut azi de acarul Paun? Un indiciu ar putea fi "dosarul Necolaiciuc", cu 47 de volume cuprinzand in detaliu istoria celor mai memorabile tepe din istoria achizitiilor facute pentru sistemul feroviar romanesc. Deja sunt de notorietate amanuntele tragi-comice ale acestor cumparaturi ordonate de fostul director general al C.F.R., de la costumele de scafandru la panselutele cu pret de orhidee din rondourile cu flori ale unor statii C.F.R. Una din ultimele "fapte de vitejie" iesite la iveala se refera la luarea unor macazuri de la fier vechi si distribuirea lor pe post de instalatii ultimul racnet, de zeci de mii de euro bucata, la regionalele C.F.R. din tara. Ca si in cazul altor achizitii similare, o parte dintre factorii locali de decizie – magazioneri sau responsabili cu achizitiile – au fost pusi in acele vremuri intr-o dilema existentiala : sa accepte macazurile, si sa aiba pe constiinta viitoarele deraieri ce inevitabil s-ar fi produs, sau sa nu le accepte, si sa riste sa-si piarda slujba, dupa un telefon de la "tarul" Necolaiciuc? Si intr-o situatie, si in alta, au avut i