Sunt fan al echipei BC Mures de un an si ceva. Am mers la primul meci din pura curiozitate, împins de la spate de câtiva prieteni, pentru a vedea la lucru proaspetele achizitii de atunci, Cooley, Troy si McCullough. Ca am fost încântat de ceea ce am vazut la Sala Sporturilor, e putin spus. Spectacolul a fost unul complet, întretinut atât de evolutia jucatorilor de pe parchet, cât mai ales de tribune. Altfel decât la fotbal. Fara înjuraturi, cuvinte obscene si alte trivialitati. Am asteptat cu emotie urmatorul meci. A fost la fel. Sala îsi sustinea favoritii cu aceeasi frenezie pozitiva. Cu mult fair-play. Aplaudând si reusitele vizitatorilor. Ovationându-si favoritii la sfârsitul meciului, chiar si când acestia ieseau învinsi de pe teren. Ca asa e în sport, mai si pierzi. La urma urmei, suporterii adevarati sunt cei care iubesc echipa mai ales la esecuri.

Între timp am ajuns dependent de baschet. Am început chiar sa merg în deplasari si sa ma deprind cu jucatorii. Toti oameni de caracter. Dintre ei se evidentia cel mai mult – ati ghicit – Troy Selvey, poreclit de coechipieri si de fani "Big Fella". Adica prietenul cel mare. Porecla îl reprezenta întru totul. Un adevarat sportiv si om de echipa, care dadea încredere colegilor prin atitudinea lui, mereu pozitiva si stoica. Dusa deseori pâna la sacrificiu, dându-si de câteva ori, la propriu, sângele pe teren. Lucruri care nu se regasesc în statistici, dar ramân în inimile noastre. Mereu cu zâmbetul pe buze, chiar si atunci când jocul nu îi mai iesea ca la început. Recuperarile si punctele lui erau parca mai putine, ceea ce a fortat conducerea sa renunte la el. Spre regretul enorm al fanilor, care înainte de toate îl iubeau pe OMUL Troy si abia apoi pe pivotul cu numarul 44. Troy nu a fost uitat aici la Târgu-Mures pentru tot ceea ce a facut pentru baschetul muresean. La initiativa fostului sau antrenor