Traian Basescu nu a ascuns divergentele de opinie dintre Romania si principalelel puteri occidentale in privinta independentei provinciei Kosovo nici atunci cind s-a aflat la Cotroceni la o conferinta de presa comuna cu presedintele Sarkozy. Din acest punct de vedere e prima oara cind Bucurestiul se afla pe o lungime de unda diferita in raport cu Washingtonul si cu Londra intr-o chestiune majora de politica externa.

Doua sint motivatiile vehiculate in spatiul public autohton pentru aceasta atitudine. Prima pare relativ artificiala. Tine mai degraba de un fel de mitologia a relatiilor dintre cele doua tarii considerate speciale, privilegiate. In parte aceasta conceptie adoptata de multi in baza unor argumente in principal emotionale isi are originea in discursul oficial promovat in perioada regimului Nicoale Ceausescu fata de fosta Iugoslavie condusa de Tito, ca o expresie a distantarii simbolice a Romaniei in raport cu Moscova, mai ales dupa episodul invaziei Cehoslovaciei de catre trupele Tratatului de la Varsovia. Sigur, nimeni nu contesta faptul ca intre cele doua tari nu a existat nici un contencios istoric major dar de aici pina la a vorbi de un fel de fratie care traverseaza veacurile e o cale lunga. Iar daca in zona Banatului s-au dezvoltat in mod natural relatii speciale intre cele doua comunitati existenta unui liant special intre sirbi si romanii din Moldova, Dobrogea sau Ardeal e extrem de discutabila. De altfel chiar faptul ca sirbii si rusii mentin relatii cit se poate de cordiale in timp ce in Romania perceptia marelui vecin de la rasarit e preponderent negativa pune probabil niste accente coorectoare pe acest gen de aprecieri.

Al doilea motiv are la baza insa o serie de temeri cit se poate de concrete. Romania ca si Spania, care are probleme cu Tara Bascilor sau Grecia, datorita relatiei cu Macedonia, ca sa nu mai vorbim de Cipru