11:22 • Traficul era perturbat, marţi, pe aeroportul parizian Orly, pentru a doua zi consecutiv, numeroase curse având întârzieri sau fiind amânate, din cauza controlorilor care protestează faţă de un plan de reorganizare a activităţii lor, transmite AFP.Traficul era perturbat, marţi, pe aeroportul parizian Orly, pentru a doua zi consecutiv, numeroase curse având întârzieri sau fiind amânate, din cauza controlorilor care protestează faţă de un plan de reorganizare a activităţii lor, transmite AFP.
PROTESTE. La Orly Vest, unde operează Air France, zborurile către Madrid, Marsilia (sud) şi Lyon (centru-vest) aveau întîrzieri, în timp ce la Orly Sud, un zbor către Alger a fost anulat. Şi cursele către Bratislava şi Praga au întârzieri. Ziua de marţi se anunţă dificilă pentru acest aeroport în condiţiile în care un zbor din două este anulat, potrivit Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile (DGAC). DGAC a avertizat că şi pe un alt aeroport parizian, Roissy, sunt de aşteptat "unele întârzieri". Luni, la Orly, un zbor din două a fost anulat şi au fost înregistrate întârzieri în medie de două ore. La Roissy întârzierile au atins o jumătate de oră în cazul unor curse, potrivit DGAC. CGT, principalul sindicat al controlilor de trafic de la Orly, şi-a chemat membrii la grevă în perioada 11 - 15 februarie.
11:22 • Traficul era perturbat, marţi, pe aeroportul parizian Orly, pentru a doua zi consecutiv, numeroase curse având întârzieri sau fiind amânate, din cauza controlorilor care protestează faţă de un plan de reorganizare a activităţii lor, transmite AFP.Traficul era perturbat, marţi, pe aeroportul parizian Orly, pentru a doua zi consecutiv, numeroase curse având întârzieri sau fiind amânate, din cauza controlorilor care protestează faţă de un plan de reorganizare a activităţii lor, transmite AFP.
PROTESTE. La Orly Vest, unde operează Air