Am recitit un interviu pe care Jack Trout l-a acordat revistei Capital în decembrie 2005. Aici, Trout a rostit o frază de o luciditate aproape tăioasă: „Trebuie să trăiţi afacerea. Să dansaţi cu ea, să staţi de vorbă, să vă certaţi dacă e cazul, dar niciodată să nu vă înşelaţi.“ Această frază mi-a amintit despre mirajul succesului şi consecinţa sa cea mai distructivă - înşelarea de sine. Cred că nu există un alt context în care ea este mai vizibilă
Am recitit un interviu pe care Jack Trout l-a acordat revistei Capital în decembrie 2005. Aici, Trout a rostit o frază de o luciditate aproape tăioasă: „Trebuie să trăiţi afacerea. Să dansaţi cu ea, să staţi de vorbă, să vă certaţi dacă e cazul, dar niciodată să nu vă înşelaţi.“ Această frază mi-a amintit despre mirajul succesului şi consecinţa sa cea mai distructivă - înşelarea de sine. Cred că nu există un alt context în care ea este mai vizibilă decât atunci când managerii gestionează crize de comunicare.
Anul trecut, companii-lider au fost expuse unor astfel de situaţii. Analizându-le, am înţeles că ele au fost mai degrabă nişte crize generate de management. Să admiţi că un produs are o problemă, dar să refuzi să gestionezi această situaţie în singurul mod eficient cu putinţă - transparent şi proactiv -, este o formă în care se manifestă înşelarea de sine. Să ştii că în compania ta oamenii muncesc până la epuizare şi câteodată ajung pe prima pagină a ziarelor pentru că au murit, dar să refuzi să înţelegi această situaţie este un alt mod de a te înşela. De fiecare dată, motivaţia ascunderii scheletelor în şifonier a fost „lasă, că poate nu află ziarele“. Anul trecut, în trei astfel de situaţii, presa a aflat. Probabil că există multe alte schelete ascunse în şifoniere. Şi atunci, întrebarea este ce facem cu ele. Le ţinem încuiate şi aşteptăm să ne luptăm cu ele pe