SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Unul din prietenii mei de la douăzeci de ani, care mă fascina prin entuziasmele lui, indiferent de natura cauzei, a rămas un entuziast. Dar nu mă mai cucereşte. Dimpotrivă, îl ascult cu jenă, ştiind că la anul va fi şi mai bătrân şi că, oricât s-ar ţine, nu mai are când să-şi ducă nici un proiect până la capăt.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Unul din prietenii mei de la douăzeci de ani, care mă fascina prin entuziasmele lui, indiferent de natura cauzei, a rămas un entuziast. Dar nu mă mai cucereşte. Dimpotrivă, îl ascult cu jenă, ştiind că la anul va fi şi mai bătrân şi că, oricât s-ar ţine, nu mai are când să-şi ducă nici un proiect până la capăt.

Cu felul lui de a fi, m-a făcut să cred că entuziasmul, când e excesiv, e o boală. Una din nenumăratele neisprăviri ale psihicului, care trec drept calităţi. Nici unul dintre entuziaştii cunoscuţi de mine care contaminau grupurile lor de admiratori până pe la treizeci, treizeci şi cinci de ani n-a sfârşit nimic din ce a început. Mai mult, au afectat firescul evoluţiei unor apropiaţi, a căror moderaţie, prin raportare la exaltările entuziaştilor, părea mediocritate.

Printr-una din acele ciudate repetiţii în timp, tatăl celui mai entuziast, dintre remarcaţii anilor mei tineri, ne punea în gardă de cum avea să evolueze fiul. Bătrânul era un apucat, un gură bogată şi un om care n-avea măsură când era să promită ceva. Pentru el, totul se vădea simplu. Atât de simplu, că era de mirare cum nimeni, în afară de el, nu vedea ce uşor se puteau rezolva chiar şi cele mai cronicizate necazuri ale umanităţii. Vreme de o mie de ani. Europa nu aflase o soluţie la chestiunea ţiganilor. El o avea: stabiliza o familie de ţigani în fiecare sat de pe continent şi, gata, problema ţiganilor nu mai era o problemă. Sărăcia? Bătrânul entuziast îţi explica i