Fascinaţi de faptul că în 2008 România postcomunistă împlineşte 18 ani, adică ar deveni majoră, am uitat să socotim că mai avem mai puţin de doi ani până să se împlinească sorocul stabilit de Silviu Brucan pentru ca România să scape de stupid people.
Nici vorbă însă de dispariţia categoriei incriminate de domnul Brucan. Dimpotrivă, clasa politică dă zilnic dovezi că nu tolerează prea multă inteligenţă în interiorul ei: câţiva păpuşari diabolici o învârt pe degete şi au grijă ca toate personajele independente şi eventual integre să fie ţinute departe de o arenă politică în care sunt admişi doar cei uşor de manipulat.
Un bun exemplu în acest sens este Petre Roman, om fără idei, fără discurs, dar cu un trecut complicat, grevat de contramanifestaţia violentă din 29 ianuarie 1990, de scoaterea forţată din casă a lui Corneliu Coposu (sper că vă amintiţi celebrul „s-au demascat!“), de încurajarea huiduielilor la adresa aceluiaşi domn Coposu de 1 decembrie 1990, şi de mineriada din iunie 1990. Printre replicile sale memorabile de atunci se numără şi remarca stupidă că hainele şi cizmele minereşti găsite în Universitate ar fi demonstrat tocmai faptul că minerii nu au fost acolo, dar cineva a dorit să-i compromită şi a plantat nişte false dovezi!
De opt ani, fostul idol al femeilor tot încearcă să revină în „politica mare“, dar eşecurile se ţin lanţ. În 2004, Forţa Democrată, partiduleţul înfiinţat de el după plecarea din PD, a atras mai puţine voturi decât a primit domnul Roman la prezidenţialele din 2000. Era vorba evident de un mic satelit al lui Ion Iliescu, o piesă de şah de care fostul preşedinte gândea să se folosească eventual la nevoie. În 2006, a încercat să-l resusciteze pentru a crea un pol de stânga, dar a abandonat şi această idee. Văzându-se iar şomer în politică, Petre Roman s-a apucat să-şi refacă viaţa personală - până câ
