Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restantele populatiei s-au dublat, ajungand la 159 de milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 februarie 2008 ·

Restantele acumulate de populatie la plata creditelor contractate au urcat la 573,2 milioane de lei (echivalentul a 159 de milioane de euro) in decembrie trecut, marcand astfel o dublare in lei, arata datele Bancii Nationale.

Soldul din decembrie reprezinta un nou maxim istoric, insa cresterea fata de luna precedenta este marginala, de numai 0,2%. Pe parcursul anului trecut restantele acumulate de clientii individuali au avut o evolutie sinuoasa. In trei luni - aprilie, iulie si noiembrie cresterile au depasit 10%, in timp ce in restul lunilor ritmurile au fost mult mai mici, iar in octombrie s-a inregistrat chiar o corectie usoara.

Cresterea rapida a restantelor a venit pe fondul unei expansiuni sustinute a creditelor acordate clientilor individuali. Anul trecut, creditul pentru populatie a inregistrat o crestere cu 82%, pana la 71,5 miliarde de lei (19,8 miliarde de euro).

In aceste conditii, ponderea restantelor a ramas la un nivel redus, de 0,8%, fata de 0,7%, cat reprezentau la sfarsitul lui 2006.

Datele din decembrie nu sunt totusi perfect comparabile cu cele de la sfarsitul lui 2006, in conditiile in care din aprilie anul trecut BNR preia informatiile privind restantele persoanelor fizice de la Biroul de Credit, institutia specializata in gestionarea acestor date detinuta de bancile comerciale.

Inainte de aceasta data BNR colecta informatii direct de la bancile comerciale, insa inregistra doar restantele aparute la creditele mai mari de 20.000 de lei.

Numarul persoanelor inregistrate cu restante a scazut in decembrie la 352.394, ramanand astfel sub varful inregistrat in noiembrie si chiar sub nivelul din octombrie. La sfarsitul anului trecut, numarul restantelor marca totusi o crestere cu 27% fata de decembrie 2006.

Motorul cresterii restantelor de anul trecut a fost reprezentat de finantarile in lei. Restantele la

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 58 minute
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum o ora
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 44 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Cursă strânsă pentru Primăria Capitalei. Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25% într-un sondaj la comanda PSD

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea ar câştiga Primăria Capitalei dacă s-ar retrage din cursă Cristian Popescu Piedone. În situaţia actuală, Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25%.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 5 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Mai multe zone din București rămân din nou fără apă caldă. Care sunt sectoarele vizate

Ziare.com acum 56 minute
Începând de luni, 27 mai, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare în zone din sectoarele 2, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, anunță Compania Termoenergetica. Vor fi efectuate următoarele intervenţii: *

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°