- Diverse - nr. 33 / 16 Februarie, 2008 O lucrare ca si obligatorie in orice bibliografie care vizeaza contributiile in domeniul romanisticii din secolul al XX-lea este cartea profesorului Carlo TAGLIAVINI, Origini delle lingue neolatine (Originea limbilor neolatine), tradusa in romaneste in 1977, la Editura Stiintifica si Enciclopedica. Cum vom vedea mai departe, traducerea _ in acel moment istoric _ si publicarea scrierii au constituit un act de curaj si de demnitate nationala. In Cuvantul introductiv se afirma ca "Lucrarea profesorului Carlo Tagliavini este singura introducere in lingvistica si in filologia romanica de larga circulatie in lume care acorda limbii romane un spatiu vast, egal cu al celorlalte limbi romanice, renuntand la prezentarea ei ca simplu termen comparativ, de referinte generale. (…) O asemenea perspectiva in problematica romaneasca nu putea veni decat din partea unui romanist profund cunoscator al limbii romane, asa cum, intre romanisti, putini mai sunt". (Alexandru Niculescu p. V; aici si in continuare actualizarea ortografiei ne apartine _ A.C.) O sectiune importanta si care constituie partea finala a lucrarii o reprezinta descrierea si evolutia limbilor descendente din idiomul italic; mai intai cercetatorul prezinta Romania Orientala si _ in mod firesc _ va incepe cu limba romana (p. 285 sqq.). Insa nu mai este firesc faptul ca el este nevoit sa redacteze intinse note de subsol (care, practic, dubleaza textul de baza!) prin care sa incerce lamurirea destinului vitreg al vorbitorilor dialectelor sud-dunarene sau sa clarifice aceasta gaselnita pseudostiintifica numita "limba moldoveneasca"; paginile 286-289 sunt o intinsa nota consacrata acestei false probleme, nota insotita de doua graitoare harti: a) impartirea administrativa a provinciilor istorice ale Romaniei in perioada interbelica, conform Micului Atlas Lingvistic Roman, I (p. 288),