“Niciodată nu am lăudat meseriile care se plătesc cu moartea şi n-am să o fac nici de data aceasta. Posibilitatea morţii amplifică atracţia unui spectacol, dar eu, care n-am voluptăţile lui Hemingway şi care nu văd nimic poetic în uciderea unui tigru, privesc cu neîncredere asemenea cutezanţe. Explicaţia e mai simplă decât se speră. Eu încă nu înţeleg moartea pentru că este o realitate cumplită. Lidia Jiga a crezut în eficacitatea iubirii. A crezut că iubirea poate să pună şi-o panteră pe gânduri. A avut animale pe care le-a cunoscut de la naştere, le-a urmărit cu atenţie reacţiile, spaimele şi speranţele. N-a dezarmat nici când, cu ani în urmă, când unul din aceste animale dragi a tăbărât asupra ei. O admirabilă dresoare îmi spunea că minunea nu o realizează biciul, ci iubirea. Lidia Jiga credea în puterea iubirii şi nu în puterea biciului… Şi iată că şi iubirea s-a dovedit neputincioasă şi în timpul unei reprezentaţii publice desfăşurată la Harcov, animalele au trădat-o, au năvălit asupra ei şi au ucis-o. Moartea Lidiei Jiga a devenit un punct din program… şi ce moarte cumplită…”
“Nu am crezut niciodată că între un om şi o panteră se poate stabili o comunicare. Lidia Jiga, dresoarea Circului din Bucureşti, credea într-o asemenea posibilitate. Legendele spun că Buddha stătea de vorbă cu tigrii şi leii, că iubirea lui era atât de mare încât izbutea să topească violenţa şi frica… Iubirea, sigur, poate să facă minuni, dar a cui iubire este mai mare ca ferocitatea acestor biete şi cumplite animale? Este foarte greu de spus… Câteodată vezi atâta ură şi teamă în jur, încât îţi spui că nu are cum să existe o asemenea iubire capabilă să întreacă ura…”
• Teodor Mazilu, “Ipocrizia disperării” Ed. Albatros, Bucureşti 2002 “Niciodată nu am lăudat meseriile care se plătesc cu moartea şi n-am să o fac nici de data aceasta. Posibilitatea morţi
