Summit-ul NATO de la Bucuresti survine intr-o perioada dificila din istoria organizatiei occidentale. Importanti membri ai Aliantei nu au putut cadea de acord, deocamdata, asupra gradului de prioritate acordata problemei combaterii insurgentilor talibani din Afganistan – regiune in care SUA, Canada si Marea Britanie continua sa duca greul campaniei militare.
Poate ca astfel de divergente se vor atenua o data cu investirea unui nou presedinte, mai credibil, la Casa Alba. In conditiile prezentelor vremuri tulburi, tarii gazda a reuniunii sefilor de guvern din statele membre NATO ii revine o responsabilitate aparte, sporita, fata de reafirmarea valorilor care determinau¸ in 1949, crearea organizatiei. Aspectul este cu atat mai valabil cu cat gazda este o tara pana relativ curand aflata in spatele Cortinei de Fier si, ca atare, sub cizma comunismului sovietic. Asigurarea succesului unui astfel de eveniment nu ar trebui totusi sa reprezinte o misiune imposibila pentru autoritatile de la Bucuresti, reusita lor fiind, desigur, onoranta pentru intreaga tara.
Dar iata ca Guvernul a decis, in stilu-i caracteristic, sa puna la incercare – pe langa rabdarea Bruxelles-ului – si nervii partenerilor NATO, optand pentru numirea inopinata a unui nou ministru al Apararii in ajunul reuniunii la nivel inalt. Gestul se inscrie in seria nenumaratelor manevre guvernamentale facute in cadrul luptei pentru putere duse cu presedintele Basescu. Din nefericire, el releva cat se poate de limpede ca Popescu Tariceanu este pregatit sa riste pana si reusita Summit-ului, daca esecul acestuia ar putea induce prejudicierea considerabila a imaginii principalului sau adversar. Premierul va fi considerat ca numirea lui Radu Stroe – o nulitate a carei unica recomandare consta, probabil, din vechea animozitate a personajului fata de Basescu – serveste la perfectie acestui dezid
