A-l omite pe Stefan Popa Popa’s dintr-o monografie a judetului e ca si cand, de pilda, ai realiza un album al gimnasticii romanesti si ai uita – la fel de condamnabil si in varianta cu, si in varianta fara ghilimele – de Nadia Comaneci. Daca albumul ar fi editat de un particular, i-ai gasi scuza ca ori are mari lipsuri pe unele niveluri ori ca, pe banii lui, are dreptul sa fie prost crescut. Cand astfel de gafe, voite sau involuntare, sunt facute pe bani publici, si nu o singura data, lucrurile se sunt mult mai grave.

Umilinta la care a fost supus la el acasa, a doua oara in decurs de cativa ani, Stefan Popa Popa’S este o dovada in plus ca traim intr-o societate bolnava. Atinsa de un soi de Alzheimer in fata a ceea ce inseamna valoare veritabila. Asa ca "omisiunea involuntara" a celui mai rapid caricaturist al lumii din monografia judetului – pe care Popa’s il reprezinta mai mult decat onorabil in toata lumea, de peste 20 de ani – e un simptom care tradeaza un stadiu avansat si, pare-se, incurabil, al acestei boli ce ne-a atins in numele unui blestem de care nu ne mai putem elibera.

Atitudinea de dezinteres, de respingere, de dispret in fata a ceea ce inseamna valoare nu e ceva nou la noi. In anii pe care majoritatea dintre noi ii vrem uitati, valoarea era trecuta in coada listei sau, pentru mai multa siguranta, era radiata – pentru a nu periclita pozitia unor mediocritati sau nulitati care trebuiau sa avanseze si ele (sau doar ele) in societate. Pilele, relatiile, pe de o parte, si resentimentele, pe de alta parte, au dus, zeci de ani, la promovarea non-valorii in defavoarea valorii, ajungandu-se pana acolo incat din programa scolara fusesera eliminati romani intrati in constelatia literaturii universale, doar pentru ca refuzasera sa priveasca spre stanga, si inlocuiti cu scriitori in deficit de talent, dar buni aplaudaci si docili pupatori de talpi.