Presupuneţi că mă reapuc să scriu despre orele de religie în şcoală pentru a le apăra cu orice preţ continuitatea. Sper să nu fiu chiar atît de previzibil, tot aşa cum sper că participanţii la această nouă dezbatere vor şti să cultive nuanţa şi opinia realmente conformă cu propriile convingeri. Recent, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a pus pe piaţă proiectul unei noi Legi a Învăţămîntului care stabileşte că orele de religie - parte a "trunchiului comun" potrivit Legii din 1995 - urmează să dispară din programa ciclului liceal. Chemate să reacţioneze, cele două tabere implicate n-au ezitat să-şi manifeste opţiunile. Avem pe de-o parte BOR, ilustrată deocamdată prin vocea autorizată a mitropolitului Bartolomeu Anania, care i-a trimis dlui ministru C. Adomniţei o scrisoare deschisă, cerîndu-i să lase lucrurile la locul lor. Argumentele invocate de ierarhul clujean sînt cele deja folosite prin 1991, cînd Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii pleda pentru reintroducerea orelor de religie în şcolile postcomuniste. De cealaltă parte se află cîteva ONG-uri promotoare ale secularizării: pentru ele, intrarea României în UE atrage separaţia totală între Biserică şi Stat, cu urmarea că învăţămîntul public trebuie deconfesionalizat. Aparent, avem o luptă între "conservatori" şi "progresişti". Primii vor ca patrimoniul Ortodoxiei să rămînă viu şi prin şcoală. Ceilalţi ar dori ca educarea elevilor în materie de religie să nu fie confundată cu dreptul BOR de a-şi muta orele de catehism pe băncile şcolii publice.

Pe fond, cred şi astăzi că susţinerile Grupului (din care făceam şi eu parte) şi-au păstrat valabilitatea, dar poate că nu şi aplicabilitatea. Cu alte cuvinte, a le vorbi copiilor despre Mîntuitorul Hristos, Evanghelie sau sfintele taine ale Bisericii rămîne, după mine, cea mai generoasă manieră de a le forma caracterul moral şi civic în aco