Gazeta vă prezintă noile tricouri ale "naţionalei” României, cele în care "tricolorii” speră să dea lovitura la Euro 2008. Reprezentativa României este singura dintre cele 16 calificate la turneul final din Austria şi Elveţia (7-29 iunie) care încă nu şi-a prezentat oficial noul echipament. FRF are programată lansarea pentru luna viitoare, înaintea amicalului cu Rusia, care va avea loc pe 26 martie, în Ghencea. Secretul Federaţiei şi al firmei Adidas a fost deconspirat însă de un site englezesc, www.footballshirtculture.com, specializat în comercializarea de materiale sportive, la puţin timp după workshop-ul organizat de UEFA, la Viena, pe tema echipamentului pentru Euro 2008.
Englezii prezintă doar tricoul de bază, cel galben, confecţionat după tehnologia de ultimă generaţie Clima Cool. Cei care au văzut noul echipament şi şi-au dat cu părerea despre el pe site susţin că ar fi unul dintre cele mai frumoase de la Euro 2008. Coloristica rămîne aceeaşi, doar că în loc de roşu va predomina albastru. Tricourile de rezervă vor fi tot albe.
Particularităţile ClimaCool
Cea mai nouă tehnologie Adidas în materie de tricouri are ca principal scop de asigura o aerisire cît mai constantă a corpului sportivului. Zonele în care se regăsesc particulele ClimaCool reprezintă părţile corpului unde pielea "respiră". Tricoul este creat dintr-un material flexibil, fiind mult mai rezistent decît cele obişnuite, pentru a rezista special tragerilor din partea adversarilor. Acest gen de echipament este special proiectat pentru ca sportivii să nu transpire.
Apar la vinzare in luna mai
Valoarea unui tricou ClimaCool poate ajunge chiar şi la 80 euro în Anglia, în timp ce în restul ţărilor din Europa, de exemplu Franţa, preţul este ceva mai scăzut, 65 euro. În România, aceste tricouri ar urma sa apara pe piaţă, la vinzare, probabil in luna mai. @N_