Din excesiva, desi sincera, compasiune fata de soarta minoritarilor musulmani masacrati cu ani in urma la Srebrenitza, occidentalii s-au hotarat atunci sa puna capat razboiului fratricid din fosta Iugoslavie. Dar i-au tratat mai apoi pe toti sarbii ca pe niste tortionari si au ajuns sa le interzica sa-si mai administreze alt teritoriu de conflicte – faimoasa provincie Kosovo. Din aceeasi excesiva compasiune pare sa rezulte si recunoasterea acestei independente, ce incepe deja sa se dezvolte ca o enorma problema. Excesiva, fiindca emotivitatea nu e deloc recomandabila in politica, unde poate sa duca de multe ori la nebanuite rezultate catastrofale. (Vezi ambitia Austriei de a pedepsi, in 1914, Serbia, pariind si pe faptul ca adormita Rusie nu va interveni.) si excesiva, fiindca spectacolul televizat al actualitatii are tendinte maniheiste: desemneaza cu prea multa dezinvoltura actori rai si actori buni, cauze juste si pasiuni blamabile, vazute din avion, fara sa observe in spatele lor suferinte reale. Pe acest factor de emotivitate trans-nationala, pe un exces de compasiune se bazeaza si manipulatorii politici ai opiniei. Unii dintre ei se afla la Kremlin si abia asteapta sa arate ca ursul a iesit din hibernare, altii s-au instalat la Pristina, precum acest Hasim Thaci, fost student la filosofie, acum sef de guvern si erou suveranist. El pare sa-l fi citit bine pe Lenin, din moment ce a lasat in raft cartile si a luat kalasnikovul pentru "cauza" albaneza, cu care ocazie a scapat si de zece ani de inchisoare, pentru banditism la drumul mare. Tot pe exploatarea emotivitatii colective – ca sa impresioneze opinia publica internationala – conteaza, la o adica, si micii sefi locali din balcanizata Europa centrala. Sa nu ne mire ca un agitat primar va cere maine independenta si suveranitate pentru trei sate secuiesti de pe teritoriul Romaniei sau ca un alt student in filosof