Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vecinii îşi revin, BVB scade

Publicat in Capital, miercuri 20 februarie 2008 ·

Săptămâna recent încheiată a adus pentru piaţa bursieră de la Bucureşti prima listare a unei companii străine, cu efecte benefice asupra vizibilităţii pieţei de capital autohtone. În acest moment, acţiunile Erste Bank sunt listate pe trei pieţe, respectiv la Viena, Praga şi Bucuresti. Deşi volumul tranzacţionat în prima şedinţă de la Bucureşti, de aproximativ 21.500 de titluri, a fost mult mai redus decât cel de la Praga (367.000 acţiuni) sau Viena (1,76 milioane

Săptămâna recent încheiată a adus pentru piaţa bursieră de la Bucureşti prima listare a unei companii străine, cu efecte benefice asupra vizibilităţii pieţei de capital autohtone.

În acest moment, acţiunile Erste Bank sunt listate pe trei pieţe, respectiv la Viena, Praga şi Bucuresti. Deşi volumul tranzacţionat în prima şedinţă de la Bucureşti, de aproximativ 21.500 de titluri, a fost mult mai redus decât cel de la Praga (367.000 acţiuni) sau Viena (1,76 milioane acţiuni), el a adus tranzacţii care au deţinut o pondere de 13,5% din rulajul total al bursei. Pentru o imagine mai corectă asupra dimensiunilor bursei de la Bucureşti, capitalizarea Erste Bank este de aproximativ 12 miliarde euro, faţă de o capitalizare a pieţei româneşti de 18 miliarde euro, înainte de această listare.

Deşi pieţele externe au reuşit să mai recupereze din scăderile din acest an, indicii de la Bucureşti nu s-au înscris în acest trend general. Spre comparaţie, primele patru şedinţe ale săptămânii au adus o creştere de peste 8% pentru indicii calculaţi la Viena pentru cele mai importante companii din Rusia şi Ungaria, şi de aproximativ 6% pentru pieţele din Polonia si Cehia. La Viena, ATX5, care are în componenţă, printre cele cinci companii, pe Erste Bank, Raiffesen Int. şi OMV, a câştigat în aceeaşi perioadă 5,3%. În schimb, pe piaţa de la Bucureşti, ind

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum o ora
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Douăsprezece partide din Republica Moldova semnează un pact pro-european

HotNews acum o ora
Douăsprezece partide din Republica Moldova au semnat duminică un pact prin care se angajează să susţină aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul campaniei pentru referendumul din octombrie privind integrarea europeană, transmite Reuters, potrivit Ag

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 6 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°