Este evident ca Tim Burton, indiferent ca face film cu actori sau desene animate, e un regizor care si-a definit obsesiile si stilul, astfel ca putem vorbi de o „marca“ proprie, in care intra de regula umorul negru, parodia, grotescul. Acestea servesc de obicei pentru trasarea prin contrast a candorii si a sensibilitatii, a moralei si a normalitatii: outsiderul Edward Scissorhands e in egala masura revelatorul prejudecatilor comunitatii, dar si al umanitatii blindei, intelegatoarei Peg, iar mortii din Corpse Bride au darul macabru de-a pune in evidenta defectele celor vii, incepind cu rigiditatea acestora – proprie si figurata, fizica si „morala“.

Este clar ca exista un „teritoriu“ Tim Burton, asa cum exista si un set de teme si de personaje predilecte (precum mafiotii lui Scorsese, intelectualii nevrozati ai lui Woody Allen, oamenii obisnuti ai lui Menzel). Un teritoriu care e mai degraba zona de intersectie dintre tarimul vietii si cel al mortii, respectiv dintre suavitate si morbid. Intrarea principala in lumea lui Burton e groapa de mormint, lumina acestei lumi e predilect intunecata – cel putin in cele mai reusite, in cele mai „ale lui“ filme: Edward Scissorhands, Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street, Corpse Bride, Sleepy Hollow si The Nightmare Before Christmas (pe care, chiar daca nu-l regizeaza, isi pune evident amprenta); si nu intimplator cele mai reusite filme din seria Batman sint cele realizate de Burton: atmosfera gotica e cea mai potrivita pentru tenebrosul om-liliac.

Din anumite puncte de vedere, Sweeney Todd... e o metamorfoza a lui Edward Scissorhands, iar prezenta in rolul titular a actorului fetis al lui Burton, Johnny Depp, nu face decit sa accentueze impresia de „franciza“: Edward devenea dintr-un freaky neajutorat un frizer fara pereche, Sweeney e un frizer care se rezuma la barbierit, dar de asemenea fara