Construcţiile săpate în piatră, cele care promiteau un început glorios în domeniul arhitecturii, au devenit peste milenii adevărate minuni ale unor civilizaţii de mult apuse.
Construcţiile săpate în piatră, cele care promiteau un început glorios în domeniul arhitecturii, au devenit peste milenii adevărate minuni ale unor civilizaţii de mult apuse.
De-a lungul mileniilor, arhitectura locuinţelor şi cea a locurilor de rugăciune a îmbrăcat multe forme. Dacă în vremurile preistorice omul se mulţumea cu o simplă peşteră, o colibă sau un cort, care îl apărau de vânt, ploaie şi arşiţă, în timp creaţiile arhitecturale au explodat în forme şi motive variate. Din păcate, multe dintre adăposturile preistorice nu s-au mai păstrat până astăzi.
Ne-au rămas însă minunile arhitecturale sculptate în stâncă. Nevoia de frumos s-a manifestat dintotdeauna. O simplă peşteră nu mai era de ajuns, aşa că omul a căutat să-şi amenajeze un loc unde să se simtă mai confortabil. Aşa a apărut arhitectura săpată în piatră uneori confundată cu arhitectura monolitică – stil arhitectural în care clădirea este tăiată sau excavată dintr-un singur bloc de material.
Cele mai frumoase exemple de arhitectură monolitică se regăsesc şi astăzi în India, Turcia, Etiopia şi Iordania. Dar şi în România şi în împrejurimi – locuri care adăpostesc mănăstiri şi chilii tăiate în peretele dur al munţilor. India deţine primul loc în ceea ce priveşte numărul de construcţii săpate în stâncă, dar, uimitor, începuturile istoriei acestei tehnici provin din Africa şi datează din anul 1280 î.Hr. Primele mărturii scrise despre un monument tăiat direct în piatră sunt originare din Egipt şi vorbesc despre templul lui Ramses al II-lea, edificiu cunoscut mai degrabă sub numele de Abu Simbel. Astăzi, Abu Simbel se află pe malul Nilului, la graniţa Egiptului cu Sud
