In timp ce scepticismul in materie al oficialilor din bransa se dovedeste intratabil si chiar in cercurile criticii locale continua controversa despre legitimitatea sintagmei Noul Val, valul premiilor internationale dobindite de Noul Cinema Romanesc (alta denominatie in disputa) ia proportiile unui Tzunami. Ajunsi la asemenea dimensiuni, cel mai adecvat mod in care putem celebra noul Urs de Aur „impuscat la Berlin“ (apud Cotidianul, 14 februarie crt.), cu scurtmetrajul O zi buna de plaja de Bogdan Mustata, este sa evidentiem limpede – era de mult cazul! – contrastul dintre lunga suita a marilor premii internationale acordate tinerilor cineasti romani si tratamentul rezervat acelorasi filme, si mai ales autorilor lor, de catre mediile institutionale locale.

Ambele lungmetraje ale lui Cristi Puiu – cistigator in 2004 al primului Urs de Aur cu scurtmetrajul Un cartus de Kent si un pachet de cafea – au fost mult subclasate in palmaresurile anuale ale Uniunii Cineastilor din Romania: Marfa si banii – mutat de pe locul 1 pe locul 15 in lista premiilor pentru anii 2000-2001, Moartea domnului Lazarescu – pus in umbra pe un loc 3-4, cu Marele Premiu anulat din palmaresul pe 2005 si sub Premiile Speciale virate spre „intreaga opera“ a doi dintre arhitectii falimentului filmului romanesc din anii ’90, ilustrati mai recent numai cu ratari/rebuturi monumentale. Lui Cristian Mungiu i se refuzase, de asemenea, in 2003, Marele Premiu UCIN, in palmaresul decapitat, Occident regasindu-se pe locul 3, sub un Premiu Special acordat unui lungmetraj documentar oarecare.

E momentul sa facem transparente si consecintele acestui tratament in filmografiile respective. Iar daca in cazul lui Cristi Puiu distanta de patru ani si patru luni dintre primul si al doilea lungmetraj, precum si decalarea in prezent cu mai mult de trei ani a urmatorului ar tine, poate, de biori