12:29 • Deputaţii au dezbătut, joi, în 40 de minute, 57 de proiecte legislative, majoritatea acestora fiind respinse. Deputaţii au dezbătut, joi, în 40 de minute, 57 de proiecte legislative, majoritatea acestora fiind respinse.
LA COŞ. După şedinţa fulger a deputaţilor, Bogdan Olteanu – preşedintele Camerei, a declarat: "Am avut o şedinţă specială consacrată respingerilor de proiecte de legi, acolo unde comisiile au stabilit consensual că acestea nu sunt oportune. Am hotărât să le dezbatem astăzi . Ele nu au fost susţinute nici măcar de iniţiatori, care au constatat că nu sunt sustenabile şi, ca atare, dezbaterile au fost extrem de uşoare pentru colegii mei, dar nu foarte uşoare pentru mine. Practic eu am vorbit 95% din timp, din cele aproximativ 60 de proiecte pe care le-am dezbătut, doar în cazul la două sau trei s-a hotărât că mai merită să fie reexaminate".El a ţinut să precizeze că membrii Biroului Permanent au stabilit ca proiectele de legi nesustenabile să fie respinse. În timpul scurtei şedinţe au existat momente în care, deoarece a vorbit foarte mult, Bogdan Olteanu a rămas fără voce. El a spus la final că remediul în astfel de situaţii este "pastila de supt pentru gât".Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 februarie 2008 -stabilit si dvs. oportunitatea legizlor dezbatute
12:29 • Deputaţii au dezbătut, joi, în 40 de minute, 57 de proiecte legislative, majoritatea acestora fiind respinse. Deputaţii au dezbătut, joi, în 40 de minute, 57 de proiecte legislative, majoritatea acestora fiind respinse.
LA COŞ. După şedinţa fulger a deputaţilor, Bogdan Olteanu – preşedintele Camerei, a declarat: "Am avut o şedinţă specială consacrată respingerilor de proiecte de legi, acolo unde comisiile au stabilit consensual că acestea nu sunt oportune. Am hotărât să le dezbatem astăzi . Ele nu au