Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hackeri depistaţi de poliţişti

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 februarie 2008 ·

VÂLCEA. Lucrătorii Biroului Poliţiei de Ordine Publică, Formaţiunii de Investigaţii Criminale şi studenţi ai Academiei de Poliţie au organizat, la începutul acestei săptămâni, pe raza municipiului Drăgăşani, două acţiuni pe linia descoperirii furturilor din autoturisme, precum şi din societăţile comerciale. „Au fost identificaţi Cosmin T., de 19 ani, Nicolae T., de 39 de ani, şi Bogdan F., de 19 ani, toţi din municipiul Drăgăşani, care s-au prezentat la ghişeul poştal pentru încasarea unor mandate poştale în valoare de 900 de lei, respectiv 210 lei, bani proveniţi în urma unor licitaţii organizate de aceştia prin internet în luna februarie. Aceştia au înşelat mai multe persoane, oferindu-le spre vânzare telefoane mobile, dar expediind alte obiecte în locul celor licitate. Au fost sesizaţi lucrătorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, aceştia urmând să continue cercetările“, a declarat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Vâlcea. A mai fost surprins în flagrant N.M., de 17 ani, din comuna Leleasca, judeţul Olt, care sustrăsese dintr-un autovehicul un radio CD cu telecomandă şi un detector radar, în valoare de 1.000 de lei. Totodată, au fost identificaţi şi M.C., 17 ani, şi Ion C., 18 ani, ambii din Drăgăşani, autorii furtului comis în noaptea de 16 spre 17 februarie 2008 din cadrul unei societăţi comerciale din Drăgăşani, de unde au sustras bani şi produse alimentare în valoare de 2.500 de lei, fiind recuperat circa 40% din prejudiciu. În ambele cazuri, cercetările continuă cu autorii în stare de libertate.

VÂLCEA. Lucrătorii Biroului Poliţiei de Ordine Publică, Formaţiunii de Investigaţii Criminale şi studenţi ai Academiei de Poliţie au organizat, la începutul acestei săptămâni, pe raza municipiului Drăgăşani, două acţiuni pe linia descoperirii furturilor din autoturisme, precum şi din societăţile

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Mesajul premierului Ilie Bolojan, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs, duminică, 20 iulie 2025, în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. „Suntem parte a Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru este o garanție și o responsabilit

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 30 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°