Romania se confrunta cu o criza de forta de munca fara precedent, de cand populatia activa a tarii a luat avionul spre Spania, Italia, Anglia sau spre alte destinatii unde umbla cainii cu covrigi in coada. Criza se face simtita in majoritatea domeniilor, pentru ca specialistii prost platiti de statul roman au decis ca este mai bine sa-si caute de munca in alte tari, pentru ca in Romania nu aveau un salariu decent. Si este de inteles atata timp cat tara noastra ocupa un loc fruntas in clasamentul statelor cu cele mari preturi la locuinte. Disperarea omului care incearca sa-si puna carca la bataie pentru a-si lua un credit ipotecar este dusa acum la extrem prin cresterea dobanzilor la credite, provocata de scapatarea leului. Prin urmare, nu este nimic de condamnat in faptul ca oamenii parasesc tara pentru o alta unde munca le este rasplatita. Emigrarea, insa, creeaza si o serie de probleme, multe dintre acestea putand avea un impact extrem de periculos asupra generatiilor viitoare. Copiii ramasi in urma familiilor care pleaca la munca peste hotare sunt vizibil afectati de lipsa parintilor. Durerea lor de a fi ramas singuri se vede in rezultatele de la scoala si apoi in relatiile cu cei din jur. Rabufnirile de violenta ale copiilor ramasi fara parinti, in grija cine stie carei rude sau mai rau, in grija nimanui, devin de acum ceva obisnuit. Exemplele sunt similare. Un elev distruge calculatoarele dintr-o sala de clasa sau isi loveste profesoara. El este apoi sanctionat disciplinar cu exmatricularea si chiar cu interzicerea inscrierii intr-o alta unitate de invatamant pentru tot restul vietii. Este strigator la cer modul in care statul se ocupa de copiii celor pe care disperarea si grija zilei de maine i-a facut sa plece in pribegie prin tari straine ca sa poata supravietui. Este jenant si inuman sa interzici dreptul unui copil in formare de invata, de a-si asigura