O ură viscerală a liderilor PSD faţă de Traian Băsescu i-a făcut pe aceştia să îşi ia drept aliaţi tocmai liberalii care le-au uzurpat dreptul la guvernare, făcând front comun împotriva preşe­dintelui.

Politica internă trece astăzi, 22 februarie, printr-un moment important, cu bătaie lungă: alegerea preşedintelui Consiliului Naţional (CN) al PSD. Persoana care va obţine cele mai multe voturi ale celor peste 700 de reprezentanţi ai filialelor PSD va decide, paradoxal, soarta alegerilor prezidenţiale din 2009 în România. Dacă Adrian Năstase va deveni preşedintele CN al PSD, lupta pentru prezidenţialele din 2009 va dobândi un potenţial de impredictibilitate garantat. Dacă Năstase nu va accede azi la vârful PSD, Traian Băsescu poate defila liniştit spre victoria din 2009. Fără adversar, chiar fără luptă.

Cei trei ani de opoziţie aiPSD-ului au reprezentat un exemplu-şcoală despre cum poate fi irosită şansa unei poziţionări strategice, în ecuaţia democratică a alternanţei la putere. Erori fundamentale de schimbare a azimuturilor au dus la o situaţie para­doxală şi impardonabilă: PSD – partidul învingător în procente la alegerile parlamentare din 2004 – a fost azvârlit în opoziţie şi a sprijinit deschis tocmai partidul – PNL – împins la guvernare prin unica voinţă a preşedintelui ales. O ură viscerală a liderilor PSD faţă de Traian Băsescu i-a făcut pe aceştia să îşi ia drept aliaţi tocmai libe­ralii care le-au uzurpat dreptul la guvernare, făcând front comun împotriva preşedintelui. Deplasarea PSD din postura clasică de partid de opoziţie spre postura de partid sabotor antiprezidenţial cu concurs guvernamental a fost cea mai gravă eroare strategică a marelui partid de stânga. Declanşarea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu de către PSD, în horă cu PNL, PRM şi UDMR, a fost semnalul dezertării PSD de la postul de observaţie cri­tică