Episodul 5. Can't Get Out Of
- In doua minute ajungem, se auzi, de undeva de foarte departe, vocea lui Vasile. Locotenentul Matei il privi cu uimire, de parca doar in acel moment ar fi constientizat ca mai exista cineva in stanga lui. Precum derulezi o inregistrare de pe banda martor, pe repede-inainte, reconstitui povestea lui Vasile, spusa in cele 15 minute cat a durat drumul din Rosia pana la Piatra Alba.
Vasile era unul dintre putinii sateni din Rosia care n-au lucrat vreodata in mina. Inainte de '89 a fost gestionar la una dintre "cooperativele" localitatii, cum li se spunea fostelor magazine satesti. N-a dus-o rau atunci, pentru ca toate ratiile la care aveau dreptul satenii treceau prin mainile lui. 50 de grame de faina dintr-o ratie de zahar, 100 de grame dintr-una de faina, mai 50 de mililitri de ulei, asa putin, cat sa nu se vada, de la fiecare, si tot se strangea. La el acasa n-a fost niciodata lipsa de zahar, de faina ori de ulei. Ba mai ramanea sa dea si la altii. Acuma nu pe ochi frumosi, se intelege.
Dupa '89 si-a facut si alimentara si carciuma si iar n-a dus-o rau. Cel putin pana in urma cu vreo doi ani. Blestema ziua cand Compania a ajuns in Rosia. In scurt timp satul s-a impartit in doua, cei care se opuneau proiectului si nu voiau sa plece vs cei care abia asteptau sa vanda ori visau la un loc de munca la Companie. Asta n-ar fi fost nici o problema pentru el, daca satenii nu si-ar fi impartit si carciumile si magazinele. Dintr-o alimentara din care cumpara cei care sprijina proiectul nu cumpara si cei ce se opun. La fel cum nu-i vezi la o bere in aceeasi carciuma. Asa ca, din start, potentiala clientela i s-a injumatatit. La el au ajuns oamenii Companiei. La inceput s-a bucurat, pentru ca majoritatea primisera bani in avans ca sa-si vanda proprietatile, iar altii erau platiti direct de Companie ca sa-i faca reclama, sa mearga pe
