Panta pe care continua sa alunece conceptul de "muzica pentru tineri data gratis de..." este divergenta in raport cu cel mai elementar bun-simt. Am avut, din nou, ocazia sa traiesc aceasta senzatie cu ocazia ultimului concert "marca Belcea" la Ateneu.
In mod normal, spatiul acestei rubrici nu ar trebui sa fie consumat cu relatarea evenimentelor conexe si derizorii, mai ales cand este vorba despre seri muzicale importante, valoroase. Atunci insa cand muzica din Piata Revolutiei tinde sa acopere ceea ce se canta in sala mare a Ateneului, lucrurile devin dintr-o data dramatice. Situatia dureaza deja de cativa ani si nu se ia nici o masura. Ansamblurile Filarmonicii "George Enescu" - cel mai frecvent lovite de explozia decibelilor - au reusit, spre bucuria tuturor, victorii importante si necesare in privinta corelarii salariilor cu statutul de artist european, dar nu si in privinta concertelor hiperamplificate din Piata Revolutiei, care duc - incet, dar sigur - catre deteriorarea simbolului arhitectonic al capitalei noastre, singurul pe care il avem.
Si pentru ca tot am fost fortat, la propriu, sa asist la acest fenomen de neconceput pentru "o capitala europeana", permiteti-mi va rog sa descriu atmosfera stranie care s-a instalat la acest concert. Prezent pentru a sasea oara in ultimii doi ani pe scena Ateneului sub egida Institutului Cultural Roman si al Filarmonicii bucurestene, cvartetul Belcea a venit in fata publicului din nou cu un tip de program foarte interesant si indraznet pentru publicul de la noi, astfel ca, in partea intai, paginilor vizionare ale Cvartetului K 499 in re major de Mozart i-au fost alaturate cele Cinci piese pentru cvartet de coarde op. 5 de Webern, cu o scriitura concisa si aerata - tipica pentru compozitorul austriac - a caror atmosfera generala s-a plasat sub semnul emotiilor subtile, eterate, imprevizibile. In partea a do
