Atunci cand acest articol va fi fost tiparit, rezultatul alegerilor pentru Consiliul National al PSD va fi deja cunoscut publicului. Acest rezultat este insa secundar, mai importante mi se par miscarile care se intampla de cateva luni incoace in acest partid.

Momentul de cotitura a fost constituit de esecul motiunii de cenzura initiate de catre PSD anul trecut, in octombrie. S-a intamplat atunci un fapt fara precedent in politica romaneasca postdecembrista: o asemenea motiune a fost respinsa pentru ca nu a fost votata tocmai de catre o parte a grupurilor parlamentare ale partidului initiator. Tonul "razmeritei" fusese dat de catre presupusul expirat – Ion Iliescu, care criticase deschis ideea de initiere a motiunii. La vremea respectiva, Mircea Geoana anunta sanctiuni severe impotriva celor care votasera impotriva deciziei conducerii partidului – lucru care probabil s-ar fi intamplat in orice partid normal. Faptul ca presedintele in exercitiu nu mai detinea controlul asupra activului de la varful partidului nu a fost probat atat prin indisciplina la urne, cat prin faptul ca aceste sanctiuni nu au fost niciodata luate – discutia a fost amanata pentru dupa alegeri, apoi uitata.

A urmat o perioada de armistitiu, necesar campaniei pentru alegerile europarlamentare, in care pe de o parte PSD a obtinut un rezultat mai bun decat cel scontat, dar pe de parte a putut fi cuantificata pierderea de electorat survenita in ultimii trei ani: de la 3,7 milioane de voturi in 2004 (e drept, impreuna cu partidul lui Dan Voiculescu) la 1,2 milioane in 2007. Asadar, partidul pierduse doua treimi din sustinatori. In fata acestor evidente, perioada de conducere a lui Mircea Geoana era greu sa fie calificata altfel decat un esec.

In aceste conditii, reactia era logica: ceea ce a inlaturat Geoana trebuie pus la loc – adica garda Iliescu-Nastase-Mitrea&Comp. D