Medicul Răzvan Trancă (foto), acuzat că ar fi aruncat de la etaj o pacientă după ce ar fi violat-o, nu are dreptul să mai profeseze timp de un an de zile. Tribunalul Bucureşti a
Medicul Răzvan Trancă (foto), acuzat că ar fi aruncat de la etaj o pacientă după ce ar fi violat-o, nu are dreptul să mai profeseze timp de un an de zile.
Tribunalul Bucureşti a respins, ieri, ca neîntemeiată, acţiunea medicului Răzvan Trancă, prin care cerea anularea deciziei dată de Colegiul Medicilor, care i-a interzis să-şi exercite profesia pentru un an de zile, în urma scandalului pornit de la acuzaţiile Andreei Mocanu.
Răzvan Trancă poate ataca decizia în 15 zile de la comunicare. Medicul consideră că decizia Colegiului Medicilor este "foarte severă", susţinând că are nevoie de bani pentru a-şi întreţine cei doi copii minori. De asemenea, medicul a explicat că soţia sa aşteaptă cel de-al treilea copil.
Răzvan Trancă este judecat pentru tentativă de omor şi viol de Andreea Mocanu, cea pe care ar fi aruncat-o de la etajul şase după ce ar fi violat-o. La momentul incidentului, Andreea Mocanu era minoră. (L.Năstase)