SPECTACOL ● Maestrul Grigore Leşe şi-a sărbătorit ziua de naştere în Maramureş
E întuneric tăciune. Şi doar un pic lumină. Mai multă nici nu e nevoie. E miercuri seară. Teatrul din Baia Mare. Pe scenă apare Grigore Leşe. Cu fluierul cel fermecat.
SPECTACOL ● Maestrul Grigore Leşe şi-a sărbătorit ziua de naştere în Maramureş
E întuneric tăciune. Şi doar un pic lumină. Mai multă nici nu e nevoie. E miercuri seară. Teatrul din Baia Mare. Pe scenă apare Grigore Leşe. Cu fluierul cel fermecat.
Mai vin patru voci şi încă patru spirite cu pas sprinţar. Ritualice cântece, de la Mioriţa-ncolo până la nuntă şi la moarte-ţi împresoară simţurile. Porneşti pe cărări puţin umblate şi tot mai uitate. Mergi după mica dâră de lumină, după fluier, după toacă. Sună ciocănelu’ în toacă precum cuiul în copârşeu. Se cântă despre moarte, despre singura certitudine a vieţii. Ritualurile acesteia vin rând pe rând în cântecele lui Grigore Leşe. Închizi ochii şi te naşti, creşti şi îţi iei pereche, mai trăieşti ce mai trăieşti şi-ţi vine vremea să mori, ca ciobanul Mioriţei, ori pre cum cătanele plânse de mume pe vremea imperiului, când plecau în armată, dar nu ştiau dacă se mai întorc. Leşe-i îmbrăcat la început în alb, apoi în negru. Dansatoarele, la fel. Cale de mijloc nu prea e. E albă sau neagră, rău sau bun, exact ca-n lumea satului demult uitat. Dansul fetelor, fie că este vorba despre ritualul nunţii ori despre cel al înmormântării, îşi schimbă ritmul precum omul firea ori viaţa cursul într-o clipă.
DE DOR. După fragmente din "Pastorale" şi "Sarea Pământului", Leşe a început să horească singur. Horile sale vorbesc de lume, de înstrăinare, de dor, de dragoste şi de jale, le cânta pe vremuri ţăranul pentru el, când era supărat ori avea vreun motiv de neîmpăcare cu sine. Povestea interpretul că "horile-s de stâmpărare,