Frumuseţea şi diversitatea portului popular românesc au constituit o permanentă sursă de inspiraţie pentru pictorii români şi străini. Album - România, din tezaurul portului popular tradiţional

Frumuseţea şi diversitatea portului popular românesc au constituit o permanentă sursă de inspiraţie pentru pictorii români şi străini.

“Cu multă dragoste au redat costumul românesc C. Pop de Szathmary, Th. Aman, G. Tattarescu şi îndeosebi N. Grigorescu. Matisse, maestrul culorilor, a fost atras de efectele cromatice ale cămăşii populare româneşti, imortalizând-o într-un cunoscut tablou.

Pentru a putea încadra portul popular românesc complexului etnografic al sud-estului european, se cere să analizăm, înainte de toate, în evoluţia lor istorică şi sub aspect tipologic, cele mai importante piese componente ale sale.

Cămaşa femeiască. În structura costumului popular românesc, cămaşa este piesa de bază a portului femeiesc, cea mai bine chibzuită şi echilibrată prin linie, croi şi dispunere a ornamentelor. Cămăşile populare femeieşti din ţara noastră au unele aspecte specifice ale formei. Ele sunt întotdeauna strâns închise la gât, excepţie făcând doar cămaşa de Maramureş, cu răscroiala pătrată mai largă. Caracteristic, de asemenea, pentru portul popular românesc este faptul că nu există – ca în alte ţări europene – nici o variantă de cămaşă cu mânecă scurtă, nici chiar la cele pentru lucru.

Fusta. Peste poalele lungi ale cămăşii, femeile îmbracă o piesă de port care diferă de la regiune la regiune: opregul, fâşie de ţesătură, cu franjuri, care se poartă în Banat şi Haţeg; catrinţele, ţesături dreptunghiulare, purtate în faţă şi în spate în Oltenia, Muntenia, sud-estul Moldovei şi în majoritatea zonelor Transilvaniei, iar în Banat numai în faţă; fota, ţesătură mare, dreptunghiulară care se înfăşoară în jurul trupului