Un oficial român citat de cotidianul american The Washington Post susţine că a asistat la câteva transporturi de suspecţi de terorism pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Potrivit acestui oficial citat sub protecţia anonimatului, avioane americane aterizează cu regularitate pe aeroportul românesc, în zone restricţionate. La bordul acestora, se află pachete „suspecte”, care ar fi chiar suspecţi de terorism „bine înfăşuraţi” şi păziţi de agenţi CIA, relatează Washington Post.
Mai mult, oficialul român spune că a asistat la 5 asemenea episoade (în care aeronavele aterizează „pentru reparaţii”, dar nu sunt niciodată reparate şi pleacă apoi spre destinaţii necunoscute), între 2004 şi 2005. În plus, trei clădiri din zona militară a bazei sunt interzise accesului românilor, dar sunt frecventate şi controlate de americani. Declaraţiile survin în contextul în care Comisia Europeană a solicitat din nou Bucureştilor să ofere informaţii privind zborurile CIA, după ce Marea Britanie a recunoscut că astfel de misiuni au avut loc pe teritoriul său. (E.F.)
Un oficial român citat de cotidianul american The Washington Post susţine că a asistat la câteva transporturi de suspecţi de terorism pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Potrivit acestui oficial citat sub protecţia anonimatului, avioane americane aterizează cu regularitate pe aeroportul românesc, în zone restricţionate. La bordul acestora, se află pachete „suspecte”, care ar fi chiar suspecţi de terorism „bine înfăşuraţi” şi păziţi de agenţi CIA, relatează Washington Post.
Mai mult, oficialul român spune că a asistat la 5 asemenea episoade (în care aeronavele aterizează „pentru reparaţii”, dar nu sunt niciodată reparate şi pleacă apoi spre destinaţii necunoscute), între 2004 şi 2005. În plus, trei clădiri din zona militară a bazei sunt interzise accesului românilor, dar sunt frecventate şi controlate de americani.