CU MASCĂ, FĂRĂ MASCĂ ● Promisiunea unui viitor mai bun
Eliberată de lanţurile unei iubiri imposibile, femeia ofta sau poate că răsuflarea ei era de fapt vântul care tăcea…
CU MASCĂ, FĂRĂ MASCĂ ● Promisiunea unui viitor mai bun
Eliberată de lanţurile unei iubiri imposibile, femeia ofta sau poate că răsuflarea ei era de fapt vântul care tăcea…
Cuvintele lui o dureau mai mult decât dacă ar fi încasat zece palme. Se vedea luată pe sus, împinsă şi strânsă de gât şi nu înţelegea cum este posibil ca tocmai ea să nu realizeze că nu este bine ce se întâmplă. Certurile deveniseră nesfârşite, epuizante, el o acuza şi ea se dezvinovăţea. El era destul de convingător, doar pe el semnele nu-l înşală niciodată. Ea se obişnuise cu "Unde ai fost? Ce ai făcut? De ce nu m-ai sunat? De ce ai întârziat?". Îi controla întreaga viaţă. Relaţia dintre ei era aidoma aceleia dintre stăpân şi sclav. El se aştepta ca ea să facă absolut tot ce vrea el, fără drept de apel. Manifestările violente, pentru că unui stăpân nu-i pasă de sentimentele sclavului său, se datorau numai ei, pentru că "Faci ce vreau eu, îmi aparţii?" şi "Te iubesc prea mult, tu mă faci să port aşa”.
LACRIMI. Îşi dorise, în propria neputinţă, să strivească dependenţa de el. Palmele îi erau flămânde, voia să lovească, să muşte, să urle, să facă ordine într-un fel. Se izbise de obsesia lui pentru ea ca de un munte de granit şi uitase că de aceea avea aripi, să zboare şi să nu se piardă în graniţele pe care el i le trasase cu sânge. O ploaie măruntă îi atingea faţa, pe care lacrimile săpaseră un şanţ adânc. Îi dădea forţă să reziste. Insomnia perpetuă prin care trecuse o făcuse să uite că nisipul ud era cândva fierbinte şi uscat.
Acum valurile îi ştergeau urmele. Nu putea uita totuşi că nu i-au fost mereu prietene, ca acum. Ele erau prezente, oferindu-i l
