Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ferme italo-române pentru tinerii din Mehedinţi

Publicat in Adevarul, luni 25 februarie 2008 ·

Săptămâna trecută, la Milano, a fost semnat un protocol între autorităţile provinciei Milano, Asociaţia "Bambini in Romania", prefectul judeţului Mehedinţi, Sebastian Bâzoi, şi

Săptămâna trecută, la Milano, a fost semnat un protocol între autorităţile provinciei Milano, Asociaţia "Bambini in Romania", prefectul judeţului Mehedinţi, Sebastian Bâzoi, şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi.

"Dorinţa noastră este să creăm două societăţi agricole, în două comune ale judeţului Mehedinţi. La ferme vom angaja în principal rromi, dar nu numai", a declarat Don Gino Rigoldi, preşedintele asociaţiei italiene. "Vor fi două societăţi cu capital mixt, prin intermediul cărora vom crea noi locuri de muncă pentru tinerii din comunele respective. Dorim să-i ajutăm să se integreze în câmpul muncii. Le oferim un loc de muncă onest, care le va permite să câştige suficient pentru un trai decent", a continuat acesta.

De aproape 10 ani, Don Rigoldi colaborează cu Fundaţia "Inimă pentru Inimă" şi a creat patru comunităţi pentru tinerii care provin din orfelinate, plus un centru de zi pentru copiii din familii care se confruntă cu dificultăţi economice. Din 2007, la Braşov, în colaborare cu maternitatea locală, el a iniţiat un program de sprijinire a tinerelor mame, pentru a evita abandonarea copiilor.

O echipă pluridisciplinară ajută femeile să se stabilizeze din punct de vedere economic, ca să-şi poată creşte copiii. Până în momentul de faţă au fost asistate în jur de 200 de mame, din care 80% nu şi-au mai abandonat copiii. În viitorul apropiat, Don Gino Rigoldi doreşte să iniţieze un program similar şi în zona Moldovei, unde caută o maternitate cu care să colaboreze.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum 45 minute
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 în Diaspora: Peste 100.000 de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot

Mediafax acum 38 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a ajuns la 100.000, la ora 17:10. Secţiile de votare din străinătate sunt deschise sâmbătă până la ora 21:00, iar duminică între orele 7:00 şi 21:00, ora locală. Votul în D

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Ziarul Financiar acum 24 minute
BEJ Caraş-Severin a anunţat că, în urma renumărării voturilor din primul tur de alegeri prezidenţiale, USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale. „Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 9 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°