Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Excesul ponderal poate dăuna carierei

Publicat in Jurnalul, marți 26 februarie 2008 ·

Excesul ponderal nu afectează doar sănătatea, ci poate dăuna şi carierei, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii din Statele Unite, preluat de Reuters. Cercetătorii de la Universitatea de stat Wayne din Detroit au analizat studiile realizate în ultimii 25 de ani asupra modului în care excesul ponderal influenţează şansele de a obţine o slujbă şi de a urca pe scara ierarhică. După examinarea a 25 de studii separate, cercetătorii au concluzionat că obezitatea are un efect negativ la locul de muncă, angajaţii din vânzări fiind mai afectaţi decât cei de pe poziţii manageriale. "Există un întreg set de stereotipuri care sunt asociate cu excesul ponderal şi multe sunt transferate la locul de muncă, în sensul că oamenii judecă abilităţile colegilor în raport cu aspectul fizic", a spus Cort Rudolph, unul dintre autorii studiului.

Datele colectate în studiile investigate vin în sprijinul ideii că persoanele care suferă de un exces ponderal sunt văzute mai prost la locul de muncă faţă de cei cu greutate normală. Lucrul acesta este mai vizibil în momentul în care oamenii îşi depun candidatura pentru o slujbă şi trec prin procesul iniţial de selecţie. Factorul greutate este mai puţin important când se evaluează performanţele angajaţilor şi are un efect minim asupra promovărilor. Rudolph a spus că rezultatul studiului său nu este unul surprinzător. "Printre stereotipurile de bază asociate excesului ponderal se includ lenea, neglijenţa, caracterul neîngrijit, lipsa de autodisciplină şi de control", a spus acesta. "Persoanele care suferă de exces ponderal sunt catalogate adesea ca având mai multe probleme de sănătate, un subiect stânjenitor pentru angajatori", a adăugat acesta.

Cercetătorul a mai spus că influenţa excesului ponderal scade pe măsură ce angajatul urcă pe scara ierarhică. Acesta a adăugat că problema stereotipurilor legate de exce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 10 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 11 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 7 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 8 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 9 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 11 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 6 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 6 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Vremea

București
acum

14°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°