În plină vogă, dar în conflict cu atmosfera culturală tot mai permeată de cultul conducătorului partidului, Petru Popescu s-a expatriat şi şi-a reînceput cariera de scriitor ca romancier şi scenarist în limba engleză. La sfârşitul acestei primăveri, Petru Popescu va face o vizită în România, la Bucureşti şi la Cluj.
În plină vogă, dar în conflict cu atmosfera culturală tot mai permeată de cultul conducătorului partidului, Petru Popescu s-a expatriat şi şi-a reînceput cariera de scriitor ca romancier şi scenarist în limba engleză. La sfârşitul acestei primăveri, Petru Popescu va face o vizită în România, la Bucureşti şi la Cluj.
Jurnalul Naţional: Cel care sunteţi acum, un scriitor american de origine română, mai păstrează ceva din trăsăturile tânărului bucureştean care păcălea cenzura comunistă în anii ’70?
Versatilitatea, capacitatea de a scrie în mai multe feluri şi mai multe genuri. Când scriam în România s-a remarcat că între romanele mele erau mari diferenţe de temă şi de stil. “Copiii Domnului”, de pildă, era scris cu totul altfel decât “Dulce ca mierea...”. După mine, un autor modern trebuie să aibă mai mulţi autori în el; altfel cum te înnoieşti, cum îţi surprinzi cititorii cu ceva nou, cum îţi lărgeşti publicul?
Să bat în lemn, curiozitatea pentru încercări noi şi diverse e aceeaşi în mine şi azi.
Nu aveaţi nici 30 de ani când aţi trăit succesul fulminant, de după apariţia romanului “Prins”... Aţi afirmat totuşi că unii critici literari ai timpului au rezistat acerb la succesul dumneavoastră rapid. Să înţelegem că susţinătorii cei mai curajoşi şi mai durabili au fost cititorii?
Cititorii desigur, dar pentru ca cititorii români să descopere acele cărţi am beneficiat mult de atenţia, exprimată în cronici , a unui grup de veterani de clasă: Adrian Marino, Negoiţescu, Cornel Regman, Balotă, Edgar