Tot scriind la rubrica aceasta despre blogurile culturale, mi-am pus tot felul de intrebari. Pentru cine scriu blogerii? Au ei un public-tinta sau scriu pentru o receptare aleatorie? Isi formeaza ei, incet-incet, un public de nisa sau, dimpotriva, vor sa se adreseze unui public cit mai larg? Sint relevante statisticile in legatura cu blogurile? Mai mult, pentru cine e relevanta o analiza a blogurilor? Are vreun rost faptul ca eu insami umplu un spatiu oarecare intr-o revista de cultura scriind (mai ales) despre blogurile scriitorilor in loc sa scriu despre cartile lor?
Incercind sa dau raspunsuri la toate aceste intrebari, am trecut prin stari contradictorii, de la sentimentul zadarniciei (cind ma intrebam daca n-ar fi trebuit sa fiu mai degraba un cronicar literar traditional) la cel al utilitatii analizei de bloguri (cind primeam feedback-uri de la cititori si de la alti cercetatori ai domeniului).
De ce sa citesti hyperliteratura sau videopoeme, cind mai linistit te-ai simti daca ai citi doar cartile scriitorilor, in sensul ca acestea asigura o garantie mai mare de calitate si au o legitimare culturala mai larga, plecind de la filtrul editurilor bune si trecind prin prefetele semnate de critici redutabili? De ce sa nu iti protejezi spatele scriind despre scriitori si carti intrate sau aflate pe punctul de a intra in canon? Citind bloguri scriitoricesti, video-poeme sau alte experimente literare multimedia, te afli in ipostaza de a cerne tot mereu buruienile de florile nobile sau, mai vulnerabil, in cea de a gasi cu greu o saminta pura. Pentru ce sa-ti bati capul atunci cu zgura care umple solul fertil al literaturii si al artei cind mai la indemina ti-ar fi sa sapi direct in solul care deja a dat roade?
In primul rind, m-am luat pe mine drept cobai, in calitate de cititor deopotriva de carti si de bloguri, ca privitor deopotriva la expoz
